Baiului, 14 august 2004
Dificultate:
medie
Timp
total: 7,5 – 8 ore
Distanta : 20 km ?
Obiective:
Priveliste asupra muntilor Baiului, de la Stana din Piscul Cainelui, Priveliste
asupra Bucegilor si asupra muntilor Grohotis.
Traseul
parcurs:
Sinaia – Cabana Piscul Cainelui – Varful Piscul Cainelui – Stana din vale –
Busteni.
Ecologie: Starea traseului merita nota 6
(din 10) pe portiunea Sinaia – Piscul Cainelui, 7 pe portiunea Piscul Cainelui
– Golul alpin. 3 chiar la iesirea in golul alpin, la Baliza de varf. Apoi 8,5
pe creasta, unde rar de tot am intalnit urme ale (ne)civilizatiei umane (desi
sunt destule stane in zona). Si 8 pana la stana de jos.Apoi 1 la groapa de
gunoi a statunii Poiana Tapului.
Descriere: Eu plec din Ploiesti la ora
6:20, pe o ploaie torentiala, care m-a udat pe cei 5 metri din casa pana la
masina. Laurentiu vine din Predeal (l-a
adus domnul Sendriuc cu masina sa) asa ca la ora 7:45 ne intalnim la intrarea
in traseu de la calea ferata. Parchez masina aici, cat mai aproape de strada,
iar la ora 8:00 plecam in traseu. Suntem surprinsi de amenajarea drumului spre
cabana „Piscul cainelui”. Vechea poteca a fost acum largita si pietruita,
astfel incat se poate ajunge cu o masina de teren (sau chiar cu un autoturism,
daca trece de o scurta panta abrupta)
pana la cabana. Cu cativa metri inainte de cabana avem neplacuta surpriza sa
vedem un indicator „Proprietate Privata” pe un gard care inconjoara acum
cabana. Nu mergem pe poteca pe care urc
deobicei ultimii 20 de metri pana la cabana ci continuam pe drum, pentru a nu
deranja pe nimeni, mai ales ca nu aveam timp de scandaluri. Drumul este
deasemenea bocat cu 10 metri inainte de cabana. Ajungem la ora 8:20 la cabana
Piscul Cainelui, unde se lucreaza. Intrebam muncitorii de aici ce se intampla
cu cabana, acestia ne spun ca este in renovare (asta vedem si noi) pentru are
un nou proprietar(asta nu mai stiam). Nu intram in cabana, caci este inchisa,
ci, dupa ce admiram Bucegii, ne continuam drumul spre creasta. Ni se atrage
atentia sa nu facem fotografii (acum este mai ceva ca un obiectiv militar
cabana asta). De obicei plecam spre creasta prin dreapta cabanei, acum am urmat
drumul „drept in sus” prin stanga cabanei. Dupa cativa pasi zarim marcajul
punct albastru.
Poteca
urca printr-o frumoasa padure de fag, pe culmea numita „Piciorul Cainelui”.
Poteca este clar conturata, neexistand pericol de ratacire. Urcusul, nu foarte
abrupt dar continuu, nu lasa totusi loc de prea multe discutii intre noi. Avem
totusi bucuria ca nu ploua. Dupa ce dimineata vremea se arata noroasa, acum nu
ne mai temem de ploaie. Continuam sa urcam pe poteca marcata cu punct albastru,
prin padure, pana iesim in golul alpin, dupa 45 - 50 de minute de la plecarea
de la cabana. La ora 9:10 admiram imprejurimile, facem fotografii si facem o
gramada de glume pe seama ursilor carpatini care beau Coca-Cola, Sprite si alte
sucuri si lasa sticlele pe munte.
Din pacate nu stiu prea clar la ce
folosea baliza de lemn pe care o intalnim la
iesirea in golul alpin. Si mai „din pacate” am gasit aici foarte multe sticle
din plastic abandonate. Incerc sa fac putina curatenie, iau cate pot din ele
(aproape toate) in punga pe care o tin agata de rucsac in acest scop. Cert este
ca privelistea de aici este frumoasa, ii arat lui Laurentiu Creasta Sudica a
Baiului si ma chinui sa imi reamintesc toate varfurile care se vad spre Secaria.
Nu prea reusesc (sunt Vf. Vornicului, Vf. Mierlei) Admir padurea de larice de care citisem in raposata
revista „Muntii Carpati”.
Imi
aduc aminte cu tristete de eforturile extraordinare facute de Ica Giurgiu
pentru promovarea acostor zone montane mai putin cunoscute, pentru mentinerea
in viata pe o perioada cat mai lunga a singurei reviste „de munte” cu acoperire
nationala. „Carpathian Adventure” , buna dealtfel, se pare ca nu mai apare,
Alpin Club din Galati (da, GALATI) nu are din pacate mijoace financiare...
Mergem mai departe spre creasta, avand in dreapta
padurea de larice, care ne „conduce” pana la stana „Piscul Cainelui”. Nu
coboram la stana ci urcam pieptis vreme de 3 minute pentru a recuceri Culmea Piciorul Cainelui. Vedem o ciuperca uriasa, facem fotografii si plecam mai
departe pentru ca nu avem foarte mult timp de pierdut. De aici se vede relativ
clar conturata Valea Cainelui, pe care am coborat
in 1998 (ohoooo, sunt deja 6 ani de atunci). Aceasta este varianta de
refugiu in caz de vreme rea. Noi insa ne bucuram in continuare de vreme buna
(adica nu ploua, desi sunt ceva nori) si urcam, pe deasupra stanei din Piscul
Cainelui, spre varf. Nu dupa mult timp, la 9:30 atingem varful Piscul Cainelui, 1658 m. Imi aduc
aminte de 1998, cand am bajbait prin ceata ceva timp, desi mai fusesem pe
traseu inainte. Culmea, si acum suntem invaluiti in ceata, incetul cu incetul.
Continuam pe creasta spre Nord, spre Vf Dragan.
Pe creasta intram repede in drumul
forestier care strabate toate creasta Baiului, de la Azuga pana in Secaria. Il
urmam spre nord, pentru a il parasi dupa vreo 20 de minute (pentru ca m-am
plictisit de drumul forestier si prefer privelistea spre Bucegi). Din pacate,
odata cu noi a ajuns pe creasta si ceata, si la ora 12, am trecut intr-o ceata
totala de Vf. Baiu Mare (1908 m.).
Desi eu mai parcursesem traseul de cateva ori suntem putin derutati de ceata
care in anumite momente nu ne permite sa vedem la mai mult de 15 m. Reintalnim drumul forestier, care trece pe
partea vestica a crestei, pentru ca o varianta a acestui drum coboara la stana
din Zamora.
Coboram si noi pe drumul forestier spre
stana din Zamora, nu inainte de a mai urca putin pe culmea Zamora, pentru a
admira, dincolo de aceasta, continuarea spre nord a crestei si stana de sub Vf.
Dutca.
La
stana din Zamora I(1400 m.) sunt vreo doi caini rai, care ne-au luat in primire
de cum am ajuns in apropierea stanei. Nu ne temem de ei, nu este prima data
cand ne latra cainii pe munte. Ciobanii ii calmeaza, dar suntem tinuti totusi
sub supravegherea atenta a patrupedelor.
Continuam pe drumul forestier cu intentia de a
ajunge in Poaiana Tapului. Nu mai trecem pe la cantonul silvic pentru a lua apa
(desi puteam sa luam si de la stana) pentru ca mai avem apa si suntem spre
sfarsitul traseului. Intalnim doi tipi cu bicle, care urca spre creasta pentru
a cobori apoi in Azuga pe partia de schi. Lasam in stanga poteca ce merge
direct spre Poiana tapului, pentru ca dupa vreo doi kilometri sa ajungem la
dezolanta groapa de gunoi a Poienii Tapului. Pentru a vedea daca traseul o
poate ocoli ne intoarcem la cabanuta forestiera plasata cu 30 de metri mai
inainte, la rascrucea celor doua drumuri (cel spre P.Tapului si cel spre
Busteni) si facem dreapta pe drumul spre Busteni. Inca vreo 4-5 kilometri si
iata-ne in Busteni, in dreptul Hotelului Silva (dar pe partea celalta
bineinteles). De aici in scurt timp ajungem la fosta cladire a taberei, si
inainte de asta , fostul palat al familiei regale, acum pazita. Am aflat de la
niste oameni pe care i-am intrebat ca acum este revendicata si se asteapta
lamurirea situatiei.
De aici se coboara spre dreapta si in
scurt timp trecem peste calea ferata si, la 14:45 ajungem la gara. Arunc
gunoaiele colectate de-a lungul traseului si, dupa o scurta „escala” intr-un
magazin, pentru ca ne era foame si terminasem sandwich-urile, asteptam
autobuzul spre Sinaia. Tocmai acum a inceput si ploaia, dar deja nu ne mai
deranjeaza. Autobuzul groazei ne duce cu 10.000 de fiecare in Sinaia, pe o
sosea super-aglomerata. La 15:35 ajungem in Sinaia la casa care imi place mie,
la intrarea pe traseul spre Piscul Cainelui (dupa ce , din neatentie am coborat
prea mult pe sosea), ajungand aproape de „Mecanica Fina”.
Ne
imbarcam pentru a merge la apartamentul din Predeal al lui Dan. Mancam putin si
plecam in...urmatoarea tura din acea zi, banalul traseu Poiana Secuilor –
Cheile Ranoavei.