PARÂNG, 10 – 15 AUGUST 1999

 

 

Plecarea din Ploiesti are loc pe 9 august, cu acceleratul de 20.00. M-am întâlnit în gara, asa cum stabilisem, cu Vlad si cu verisoara lui, Anca. Mergem spre ...Bucuresti.

În Gara de Nord ne întâlnim cu Cotzo, împreuna cu o gasca mare, asa ca pana la urma ne-am strâns vreo zece oameni. Am plecat cu acceleratul de la ora 1.00 a.m. din Bucuresti spre Petrosani. Desi aveam bilet cu loc rezervat am ramas pe culoar, lasandu-i pe altii sa stea jos.Si bine am facut caci asa am facut cunostinta cu o fata draguta, Silvia, care trebuia sa se întâlneasca cu al ei prieten în Petrosani, sa mearga tot în Parâng, asa ca timpul petrecut în compania ei a compensat monotonia drumului pana la Petrosani. De notat ca pe drum am fost martorii unei scene destul de ciudate, caci nasul a facut scandal vazând ca unii dintre noi s-au dus sa doarma la vagonul de clasa I; desi dormeau...pe jos. Pâna la urma s-a rezolvat, baietii au fost "grijulii" cu nashul. Am ajuns dimineata la 7 în Petrosani fara alte peripetii. Aici a coborit o puzderie de oameni, care, bineinteles, mergeau în Paring sa vada eclipsa de a doua zi. În tren, unii au reusit sa doarma, altii nu. În gara din Petrosani am facut jonctiunea cu Mihai Ungureanu din Covasna, colegul de camin al lui Vlad si cu înca doi colegi de-ai lui.

Ne-am despartit de Silvia, :( ( ;) ), apoi am pornit în cautarea unui microbuz care sa ne duca pana la cabana Rusu , am gasit unul care ne-a luat pe toti 14 cu 100.000 lei. Ne-a dus pâna aproape de cabana, dar se pare ca a cedat (fizic dar si psihic), asa ca de aici ne-a luat alt microbuz, care ne-a dus în cateva minute la Rusu. Aici s-a hotarat prin vot, ;), sa urcam cu telescaunul. Eu nu am vrut, dar, cum într-o societate democratica minoritatea se supune majoritatii, a trebuit sa accept. Vlad, Cotzo, Oana si Anca au urcat cu telescaunul, dar când sa urcam si noi, cei de acolo au cerut pe langa cei 10.000 lei bilet de telescaun, înca 10.000 pt. bagaje. Magaria era deja prea mare, asa ca am renuntat la ideea de a urca cu telescaunul, pornind pe jos, pana la cabana I.E.F.S., pana unde am facut între 1h (eu) si 1,5 h ultimii ajunsi.

Am plecat, dupa aceasta pauza, spre Parângu Mare, trecand peste vf. Stoinita si pe sub Gemanarea. Anca se simte destul de rau, Vlad este în fata, asa ca am ramas putin în urma sa o ajut. I-am luat sacul de dormit de pe rucsac, dar nu simte o mare diferenta. Totusi are mai putin de carat. Pâna pe Parângu Mare a fost destul de greu pentru ea, dar a ajuns cu bine si aici a început lungul proces al alegerii locului de campare pentru acea seara. Au fost mai multe propuneri, dintre care s-au detasat câteva, si anume, Lacul Rosiile, Lacul Mândra, si o poiana spre Vf. Mândra.

Pâna la urma am coborât la Lacul Lung, de fapt putin mai sus de acesta, unde am montat cele 7 corturi. Coborârea a fost destul de dificila, pe grohotisul destul de ciudat care se lasa din creasta principala spre nord, dar toata lumea a coborât cu bine. Am mâncat putin , apoi am coborat pâna la lacul Rosiile, unde am facut baie. Eu si Mihai am facut baie în pielea goala, caci nu aveam slip, desi pe malul alaturat erau doi unguri si o unguroaica, carora le-am dat idei, asa ca au renuntat si ei la costumul de baie. Apa era destul de rece, dar a fost foarte placut, mai ales ca eu am stat în apa 2-3 minute, cât sa se curete bine sapunul de pe mine, spre deosebire de Mihai care nu a stat mai mult de 3 secunde (a întrat si a iesit imediat). Din fericire am supravietuit aventurii, am urcat înapoi la cort, dar am facut un mic ocol si am urcat pâna în creasta care se lasa spre nord, exact de pe vf. Parângu Mare. Eu am urcat în extremitatea nordica a crestei, undeva aproape de înaltimea maxima din acea zona. Apoi am facut o supa calda, profitând de primusul lui Marius, ceea ce m-a odihnit destul de mult, mai ales ca nimeni nu a vrut supa, desi era comestibila, si a trebuit sa o manânc singur.

Seara a fost linistita, vremea în continuare buna, baietii au cântat la chitara, dupa ce majoritatea se culcasera. Întrucat eram singur în cort, la mine a dormit prietenul lui Mihai, George, un tip de treaba, student la medicina.

 

11 AUGUST 1999, Ziua eclispei totale de soare.

Dimineata a fost destul de frumos, cerul relativ senin, am mâncat, dar la scurt timp a început sa ploua, Vlad strânsese deja cortul si i-am adapostit la mine (pe el si pe Anca), eu tocmai de aceea nu am strâns, pentru a avea unde ma piti în caz de ploaie. Totusi ploaia nu a durat prea mult, asa ca înca mai puteam spera sa avem vreme buna la ora eclipsei. Pe la 11.30 am plecat spre creasta, eu pe o creasta secundara de la nordul varfului, iar ceilalti au urcat direct în Saua Gruiu, caci nu au tinut sa vada eclipsa de pe vf. si au vrut sa câstige timp.

Pe creasta aceasta secundara este deosebit de frumos, o creasta semialpina nemarcata fara nici un fel de dificultati, pe unde de altfel mai urcau oameni spre varf. La ora 12.10 eram pe vf. Parângu Mare, cel mai înalt vf. din Parâng (2519 m.). Si de altfel, dupa cum mi-am dat seama mai târziu, cel mai înalt varf pe care fusesem pâna atunci. Aici, deja lume multa, aprox. 50 oameni. Dar sunt destul de dezamagiti când dinspre vest vine un nor, cam la aceeasi altitudine cu noi, nor care e primit cu o gama larga de reactii de catre cei prezenti pe vârf (v. foto).

Mi-am gasit un loc destul de bun chiar pe varf, am lasat rucsacul, m-am îmbracat caci eram în tricou si era destul de frig si mai ales vânt, si am pornit în cercetare sa vad pe cine recunosc. M-am întalnit destul de curând cu pernita mea din tren, Silvia, care venise cu prietenii ei dinspre IEFS si se întorceau tot acolo. Apoi a venit si Daniel Ionescu cu prietenii lui, am stat cu ei un timp, am si mâncat niste gem, am încercat mai multi ochelari de eclipsa, caci începuse faza partiala a eclipsei de soare. în faza partiala am vazut cam jumatate din timp soarele, în rest a fost acoperit de nori, dar s-a vazut destul de frumos.

Apoi am întâlnit un prieten al lui Cotzo, Alex care venise cu un GPS pe care mi l-a prezentat. Cu ochii la GPS nici nu am observat când a trecut timpul si am ajuns în faza totala a eclipsei. Am fazut destul de putin din faza totala, caci prin ochelari nu se vedea, iar fara mi-a fost teama sa ma uit prea mult timp la soare, desi ceilalti au vazut eclipsa fara ochelari.

Imediat dupa faza totala cei aprox. 100 oameni care se strânseserapâna la urma pe vârf au plecat, eu mi-am recuperat rucsacul de pe bolovanul care marca varful si am plecat pe creasta spre est, sperând sa ma întalnesc cu ceilalti 13. Din nefericire nu i-am prins si asta în parte si datorita faptului ca am vrut sa urc pe multe din varfurile pe sub care trecea poteca marcata (proaspat remarcata). Am urcat pe Gruiu, apoi pe Pâclesa, de unde iar am avut parte de o priveliste frumoasa caci norii s-au risipit imediat dupa faza totala. Sunt înca în faza partiala, admir din cand în cand Soarele eclipsat de Luna si continui sa merg pe creasta. Stau de vorba cu multi oameni, mai ales despre cum s-a vazut eclipsa din diferite locuri, de aceea pierd destul de mult timp. Ajung la 16 în saua Piatra Taiata, dar nu cobor pe aici, ci continui pe creasta, mai ales ca, din câte am înteles, Cotzo voia sa mearga pe Setea Mare si apoi sa coboare la Câlcescu, unde urma sa ne întalnim. Eram aproape sigur ca Vlad ma va astepta, mai ales ca am luat si astazi sacul de dormit al Ancai.

Este vreme frumoasa, trec destul de repede de coborarea spre lacul Pasari, pe unde urcasem în 1990, întâlnesc un cioban care-mi îndica unele din varfuri, cel cu "omul de piatra" pe el este Setea Mare (2365 m), de unde urmeaza sa cobor pe poteca marcata cu triunghi rosu spre Câlcescu. Ajuns pe Setea Mare admir munca ciobanilor care au construit momâia de pe varf ("omul de piatra"). De aici se mai merge putin pe creasta si se observa marcajul triunghi rosu. Întaâlnesc un alt cioban, care imi spune ca marcajul este bun pâna jos, dar apoi vad doi oameni care urcasera pe Creasta Câlcescu (Iezer-Câlcescu dupa unele harti) si ma decid sa cobor pe creasta, urmand ca apoi sa urc eventual pe marcaj înapoi în creasta.

Pe creasta Iezer - Câlcescu nu este foarte greu, cu exceptia unui singur pasaj, pe unde eu am fost nevoit sa cobor. Fiind cu rucsac greu si avand prize destul de mici este ceva mai dificil, dar nu prea greu totusi. Apoi se trece, ca de altfel pe toata creasta, printre jnepenii crescuti aici din belsug. Înspre est (în dreapta mea) se vede lacul Iezer, care nu era suprapopulat si sueraglomerat, precum Mândra sau, dupa cum vad în stânga, spre Vest, Lacul Câlcescu.

Într-adevar se remarca lacurile (de la Sud spre Nord, adica de sus spre vale) Vântu, Pencu si Câlcescu (mult mai mare decat celelalte doua).

Dupa o lupta îndarjita cu jepii care depaseau înaltimea mea, în ultima portiune, am coborat pe un grohotis destul de abrupt, putin mai sus de lacul Câlcescu. De sus nu am vazut cortul lui Vlad, asa cum m-as fi asteptat, asa ca am început sa-l caut în jurul lacului, cu rucsacul în spate, pentru a-mi pune cortul langa al lui. Dar s-a dovedit a fi de negasit. În schimb m-am întalnit cu Elena si cu Oana, venite dispre Obarsia Lotrului împreuna cu prietenii lor. Am stat putin de vorba cu ei, dar întrucat eram nervos fiindca Vlad nu respectase întelegerea (de a ne înltâlni la Câlcescu), am plecat sa-l caut în continuare. Am urcat pana la Lacul Zanoaga Mare, unde nici urma de Vlad sau de Cotzo, m-am întors, am urcat pana la Pencu si Vântu, apoi la Lacul Pasari, unde deasemenea nu erau (erau unii care campasera acolo dar nu ii vazusera), am coborât caci începuse sa se întunece si nu mai aveam ce face. Totusi am mai coborat 10 min. pe poteca spre Obarsia Lotrului , caci cineva mi-a spus ca a vazut niste corturi mai jos. Nici urma de corturi, deci aprind lanterna si urc spre Câlcescu derutat de comportamentul neasteptat al prietenilor. Am banuit ca au coborat în Obarsia Lotrului, dar nu puteam întelege de ce nu m-au asteptat sa le dau sacul de dormit. Am înteles apoi, când am început sa pricep mai mult din psihologia comportamentala a oamenilor.

Am revenit sa-mi iau rucsacul de la Elena, eventual sa-mi pun cortul lânga ei (daca imi vor propune). Dar starea mea psihica devine mai rea cand vad ca la prietenii fetelor curiozitatea este mai puternica decât bunul simt. Nu imi place sa mi se umble prin lucruri fara stirea mea, iar ei cred ca mai vazusera toporisca si înainte, deci nu era nevoie sa o desfaca pe a mea de pe rucscac. Nu încerc sa-mi explic, ci îmi caut un loc de cort, asta în parte si datorita atitudinii mai mult decat ostile a lui Andrei & co. ‘Mistouri’ caracteristice copiilor de gradinita nu cred ca isi au locul la niste oameni care se considera (si sunt (vor sa fie) considerati) maturi.

Din fericire Bobo, din Surmont este baiat de treaba, ma ajuta sa-mi pun cortul lânga al lui, folosind frontala lui. Reusim sa întindem cortul destul de bine, asa ca dupa destul de putina mancare ma culc, cu gandul la multi dintre prieteni.

ZIUA A TREIA 12 AUGUST

Noaptea este destul de agitata, caci imediat dupa culcare a început sa tune, tunete care se auzeau destul de tare în caldarea de la Câlcescu, apoi o grindina teribila a albit totul în jur. Dar cortul meu a rezistat eroic grindinei si dupa cateva ore chiar am reusit sa adorm. Dimineata este în continuare înnorat, Mihnea cu prietena lui Mary (Meri ?) si cu înca vreo patru tipi pleaca spre Rânca, ceea ce reprezenta si destinatia mea. Dar Bobo vine cu o propunere pe care nu o pot refuza, si anume de a încerca o catarare usoara pe un horn care ducea aproape în creasta. Deci ramân înca o zi la Câlcescu. Elena si gasca lor pleaca spre vf. , vremea este în continuare destul de urata (nu ploua, dar sunt multi nori deasupra crestei). Am pierdut o zi la Câlcescu, caci nu am mai urcat cu Bobo pe hornul respectiv, dar spre seara am cautat cu Bobo , pritena lui si cu Giuseppe niste jnepeni uscati pentru foc, am gasit suficient pentru a ne încalzi putin. Am admirat o ‘sirena cu sunci pe ea’ care a traversat lacul înot, aproape pe diametru, deci pe distanta maxima, si asta dus-intors. Am stat la taclale cu Bobo, seara nu am putut sta prea mult la foc caci a început sa ploua. Totusi am mancat o chestie destul de gustoasa si mai ales calda preparata de Bobo din niste fulgi de fasole si de cartofi pe care-i mai aveam (si eu si ei).

 

ZIUA A 4-a 13 AUGUST 1999

Noaptea a fost de pomina. A plouat torential, dar cortul a fost de data asta si mai bine întins, asa ca a rezistat cu bine ploii, chiar s-a udat mai putin decat cel al lui Bobo. Dar nu a putut rezista si suvoiului de apa care s-a format pe sub cort, si, cand acesta a depasit latimea benzii de rafie ce înconjoara talpa cortului, tot cortul s-a umplut de apa în cateva secunde. Eu am avut timp doar sa ies din cort cu hainele de pe mine relativ uscate. Ploaia tocmai se oprea si nu am fost udat prea mult, dar tot ce era în cort era ud, înclusiv aparatul de fotografiat si sacii de dormit, care astfel au devenit mult mai grei.

Am mâncat, am stat putin sa se mai usuce sacii de dormit, dupa ce am stors cam 6-7 litri de apa din ei, mi-am luat "la revedere" de la Bobo si am plecat spre Rânca, desi vremea nu se arata a fi formidabila. Pe drumul spre creasta principala am ajuns din urma niste tipi care mergeau în aceeasi directie, asa ca am mers cu ei o buna bucata din drum. Am iesit în creasta pe o varianta înedita, un horn care mi-a placut si mi s-a parut destul de accesibil. în creasta era o ceata foarte deasa . Stiam ca am iesit aproape de Setea Mare, dar nu vedeam prea mare lucru. Nici busola mea nu mai arata mai nimic, deci a fost nevoie sa urmam îndeaproape marcajul refacut cu ocazia eclipsei. Am fost la început 6 (eu si cei 5 unguri simpatici, condusi de Rolly). Dar apoi am ajutat niste tipi care aveau ca tinta Rânca si ratacisera marcajul din cauza cetii, ceea ce am patit si noi, ocazie cu care am mai întalnit o gasca de oameni destus de disperati. Vremea devenise de-a dreptul imposibila. Eram în ceata sau mai bine zis în nor, dupa cum mi-am dat seama apoi, vant puternic, viscol, grindina si fulgere pe care le auzeam destul de aproape dar nu le vedeam din caua norului în care eram. Astea fiind conditiiele am ratacit si noi marcajul, într-o zona în care este mai rar, spre vf. Mohoru. Dupa mai mult de 20 min. de ratacit am avut marele noroc al unei înseninari de 3 minute, suficient cat sa ne dam seama unde este poteca, spre care ne-am îndreptat imediat. S-a mers foarte tare, desi erau si multe fete prin grupul de vreo 20 de persoane care se formase pe creasta. Este adevarat ca si rucsacul meu era mult mai greu (peste 10 Kg. în plus) datorita sacilor de dormit si a hainelor pline cu apa. Nu s-a stat deloc, era destul de frig si noi uzi, asa ca daca stateai înghetai. Am baut totusi o gura de tuica, pe vf. Iezer cred, pentru care m-am oprit nu mai mult de 15 secunde. S-a trecut repede si prin pasul Urdele, apoi pe drumul forestier pana la Rânca (impracticabil datorita alunecarilor de teren si surparii în multe locuri) am vazut vf. Papusa acoperit de Grindina. La întersectia cu poteca ce merge în continuare pe creasta spre est nu mai ploua, ceata se mai risipise putin, fulgerele erau mai rare si am putut sa respir mai linistit, caci nu am uitat nici un moment de toporisca legata de rucsac.

Am ajuns în jurul orei 18 (?) la Rânca, la cabana militara, unde am fost primiti de putinii soldati de aici, am platit 20.000 parca si am întins rufele ude , nu mai înainte de a ne fi schimbat din fericire am mai avu si ceva haine uscate, asa ca am iesit din patura dupa ˝ h, cu fortele improspatate de caldura din încapere si de apusul foarte frumos la care am asistat. Aici am întilnit oameni de treaba, am facut o supa, am mincat apoi si supa cu care m-au servit ei, am aflat ce înseamna cigo-bigo (melcisori), am studiat harta pentru a doua zi, caci voiam sa continui pe creasta daca vremea imi va permite.

Seara am stat de vorba cu prietenii pe care nu-i cunosteam aprope deloc, în barul aflat la 5 min. de cabana militara. Am aflat ca unii se cazasera mai ieftin în cabana ce apartinea de bar, dar asta nu ma poate oftica prea rau, ci dimpotriva, le apreciez înspiratia de a se duce direct acolo.

Am cumparat niste bomboane si ciocolata de la bar , destul de ieftine fata de preturile la care ma asteptam eu, iar la ora 22 m-am dus la culcare, nu înainte de a lua de pe gard sacii de dormit înca uzi.

 

ZIUA A 5-A. 14 August

Am plecat destul de devreme ( în jurul orei 8.30 – 9 ) de la Rânca, împreuna cu baietii care ma servisera cu supa în seara dinainte. Mai tin minte doar numele fetei, Nicoleta. Ei aveam de gand sa parcurga creasta în sens învers spre Setea – Mohor. Le–am dat sfaturile pe care le–am putut da, apoi ne–am despartit putin înainte de punctul din care începe creasta estica. Este în continuare ceata, si asta nu prea îmi place, dar nu mai este vânt puternic, nici fulgere si nici nu ploua. În plus, marcajul este si aici refacut recent, deci ma pot orienta foarte bine. De sus se vad foarte frumos cabana si releul de televiziune de la Rânca, mai ales ca dupa nici 30 min. de mers pe creasta s-a înseninat. În spate privelistea asupra crestei Parângului, îndeosebi Setea - Mohor este formidabila. Drumul pe care merg este bine conturat, nu am nici un fel de probleme de orientare si trec pe rând de vârfurile Cioara, Galbenu, unde întalnesc un cioban cu niste caani rai, apoi ajung sub musetoaia, care se ocolese prin stanga (mergand spre est). Sub vf. Micaia este alt cioban, care, ca toti cei întalniti în zona, îmi cere tigari. Din pacate cele doua pachete de tigari pe care le luasem pentru acesti oameni a caror singura placere este fumatul sunt la gunoi, dupa ce s-au udat ca si restul lucrurilor. Îmi pare sincer rau ca nu-i pot ajuta, n-am ce face, le cer sfaturi care uneori se dovedesc utile. Urc spre Vf. Micaia, unde este un vânt foarte puternic, ajung pe varf cam în 25 min. de la baza piramidei vârfului, dar eforul este rasplatit din plin de privelistea extraordinara care se deschide în fata ochilor. în spate creasta Parângului, în fata (spre Est) M-tii Capatanii, spre Nord Latoritei.

Aici am stat destul de mult, am mancat, am încercat sa fac si cateva fotografii, dar mi-am dat seama ca aparatul meu de fotografiat nu ma mai asculta, am respirat aer curat, am cautat sa identific lacul Petrimanu, nu am reusit decit sa banui cam pe unde ar putea fi.

De pe Micaia coborarea continua pâna în Curmatura Oltetului este o joaca pe vreme frumoasa ca acum, în comparatie cu furtuna din urma cu doua zile.

Ajung la 15.00 în Curmatura Oltetului, dar constat cu stupoare ca imi lipseste cortul. Bucuria succesului parcurgerii întegrale a Crestei Parângului este înlocuita imediat cu îngrijorare. Îmi las rucsacul în stâna din Curmatura Oltetului, unde m-a dus un copil, si unde nu mai era decit bacita (lita).

Îi las copilului caramelele si ciocolata, îmi iau lanterna si plec asadar înapoi în cautarea cortului, sperind sa-l gasesc în afinisul unde am haladuit pâna sa ajung în Curmatura, fiindca aici m-am aplecat mereu dupa afine si este foarte posibil sa fi picat aici. Prind din urma patru tineri ce veneau din M-tii Capatinii, carora le spun ce am patit, dar ei nu vazusera nici un cort. Sunt hotarit sa merg pâna pe Micaia daca va fi nevoie. Parcurg în viteza drumul de creasta în sens învers, încercind sa respect cit mai mult traseul pe care venisem. Din fericire asta nu a fost prea greu deoarece mersesem pe marcaj tot timpul.

Pâna pe Micaia nu am gasit cortul, dar speram sa fi picat de pe rucsac aici, când m-am oprit sa manânc si sa admir peisajul. Am fost si mai îngrijorat când am vazut ca nici aici nu nici era urma de cort. Am cautat amanuntit pe toata zona vârfurilor de pe Micaia, dar fara succes. Trebuie sa iau rapid o decizie, nu e timp de pierdut. Nu ma pot întoarce fara cort, asa ca trebuie sa continui cautarea si merg în continuare pe creasta spre vest, tot pe drumul marcat pe care venisem. Se vede frumos Paringul, dar nu am timp de pierdut, mai ales ca nu stiu cit voi merge. Pe masura trecerii timpului ma apropiam de drumul forestier si sansele mele de a gasi cortul scad simtitor. La fel si moralul. Încep sa ma gândesc daca sa merg pina la Rânca si sa întreb daca a gasit cineva cortul si l-a lasat acolo, urmand sa recuperez rucsacul de la stana a doua zi. Din fericire, la 15-20 min. de drumul forestier vad în mijlocul potecii...nimic altceva decât cortul meu, linistit si nepasator. Îl recuperez cu entuziasm , constat ca este întreg (mai putin betele, legate în partea cealalta de rucsac si care nu s-au pierdut). Mai merg pina aproape de drumul forestier, pentru a vedea mai exact cit am mers fara cort, ma sperii de propria mea lipsa de observatie, admir peisajul spre Rânca, cu atât mai mult cu cat la urcarea de dimineata era în ceata. Aproape de drumul forestier ma întorc, observ mai clar, din Saua Tidvele scurtatura propusa în carte, ma întilnesc apoi cu cei patru tineri care veneau din Capatinii. Ei imi spun ca nu i-au impresionat muntii pe care i-au vizitat (drum forestier pe creasta), le explic patania mea. Stam de vorba cam 30-40min. , dupa care ma grabesc sa parcurg pentru a treia oara în aceeasi zi creasta estica a Parângului. Este deja 19.30 si nu mai am prea mult timp de pierdut. Sub Micaia ma întilnasce cu ciobanul carea avea stina aici, omul are chef de vorba si ma tine de vorba destul de mult. Imi explica si cum se poate ocoli virful, iar eu ma iau dupa el (entuziasmul meu era mare în acele clipe) si încerc sa ocolesc prin sud (dreapta cum mergeam), dar a fost o idee nefericita. Am mers mult pe un grohotis peste care se putea trece destul de greu, apoi am dat de niste rape a caror traversare a presupus destul de mult efort, si pina la urma tot a trebuit sa urc pina aproape de momaia de pe varf. Am pierdut asadar destul de mult timp, mai ales ca am fost dezechilibrat putin de cortul pe care-l tineam într-o mâna. De sub virf am început sa cobor destul de repede, caci se lasa întunericul si nu aveam chef sa merg pe întuneric. Am ajuns totusi odata cu întunericul la stana, aici toti ciobanii se strinsesera la stana, bacita facea mamaliga, mi-au dat si mie sa maninc, ceva ciorba, multa mamaliga, multa brinza, f. buna.

Am stat putin de vorba cu ciobanii, apoi mi-am încalzit oasele lânga focul din mijlocul încaperii.

Noaptea am dormit în stina, la propunerea lor, caci nu voiam sa-i jignesc si aveam si sacul de dormit înca ud.

M-am învelit cu un cojoc al ciobanilor, dar cu toatea astea a fost destul de rece. Am adormit greu, cu mirosul de stana în nari, dar cu satisfactia de a-mi fi facut damblaua cu creasta Parângului, si mai ales cu echipamentul complet si cu starea de sanatate buna. Pe la 3 am iesit afara si mi-a luat cam 5 minute pina sa descopar mecanismul de închidere - deschidere a usii. Afara am constatat ca temperatura era apropiata de cea dinauntru si oricum mai scazuta decat ar fi fost în cort. Toata noaptea a ragit o vaca , fiindca isi piarduse vitelul, si asta s-a întamplat la doi metri de mine (ne separa totusi peretele din lemn stanii).

 

Ziua a 6-a 15 August.

Cind m-am trezit ciobanii tocmai plecau cu oile si cu vacile, am mincat, am stat de vorba cu ciobanii, apoi am cules afine cu pustiul. A fost nevoie de 1,5h pentru a umple o sticla de 1L. Cu ocazia asta am aflat si cum se foloseste pieptenele de afine.

Am coborit în Petrimanu pe marcajul recent refacut, si la îndicatiile copiului am scurtat putin din drum (de fapt vechiul drum de acces auto).

Cabana Petrimanu nu mi-a placut în mod deosebit . Lume pestrita, preturi mari, se ajunge cu masina.

Deci nu am zabovit prea mult aici, ci am cautat o masina care sa ma duca pana în cel mai apropiat sat. Dar nici o sansa de asa ceva si am pornit sa parcurg cei 18 Km pe jos, + înca 6 Km pina în satul urmator,de unde as fi avut sanse sa iau vreo masina. Am constatat ca drumul era surpat în mai multe locuri, în unele chiar înundat de paraiele care veneau de sus din munte. Este pe drumul asta o cascada f. frumoasa care nu era trecuta pe harta. Este totusi obositor, mai ales ca se merge în continuu pe drum forestier, si este destul de lung, nu se mai termina parca si nici privelistea nu este prea larga. Ajutat de doua bete, folosite precum betele de schi fond, înaintez ceva mai repede si obosesc ceva mai putin. Drumul forestier pe malul Latoritei este totusi unul frumos, prin padure si cu cateva poiene în portiunea înferioara. Trec pe linga cateva case forestiere, unde nu este nimeni, desi am vazut niste Dacii parcate. Merg destul de repede, dar este obositor, atit fizic cat si psihic. Adaug o pereche de ciorapi de lana, apoi imi continui drumul, facand calcule referitoare la timpul pe care-l am la dispozitie si la cel necesar. încep chiar sa regret ca nu am acceptat propunerea unui cioban de la stana de a parcurge si o portiune din creasta muntilor Capatinii, urmand ca apoi sa cabor într-un sat, evitand astfel drumul forestier.

 

Pe parcursul celor 14 Km parcusi au trecut doar câteva masini spre Petrimanu, în jos nimic. Totusi am avut putin noroc, caci singura masina care cobora a oprit si oamenii m-au luat pina în Rm. Valcea, ceea ce a fost chiar mai mult decit ma asteptam eu. De la ei am aflat ca în urma cu doua zile fusesera înundatii mari, drumul fusese blocat, iar ei au avut mari emotii. Acum imi explic starea drumului, care în multe locuri este aproape impracticabil. Oamenii, bucuresteni, au oprit la Cozia si acum am vizitat pentru prima data manastirea. Desi m-au adus 90-100 km pina în Rm. Valcea nu au vrut sa-mi ia nici un ban. Din Ramnicu Valcea am ajuns cu un autocar (40.000 lei) în Bucuresti si de aici acasa cu primul accelerat, nu înainte de a fi mincat o înghetata în gara de N din Bucuresti, de la McDonalds, înghetata f. buna dealtfel.

Acasa am aflat ca Vlad si restul gastii coborasera într-adevar în Obârsia Lotrului, asa cum am banuit eu.


    Autorul acestor pagini, Radu Cernea,  poate  fi contactat pe adresa de e-mail : r_cernea@yahoo.com .
Puteti vizita aceste pagini la una din adresele http://munte.20m.com sau http://raducernea.20m.com
    Orice copiere a acestei pagini este permisã doar în condittiile obtinerii prealabile a acordului autorului, ca si a pãstrãrii întegritãtii continutului, înclusiv a acestui post scriptum.