Data: Sâmbătă, 28 iunie 2003

Scurta descriere: tura uşoară , de escaladă în zona Sinaia. Două trasee uşoare parcurse. Câte o jumătate de lungime de coardă fiecare (”Raiul Bebelusilor” şi ”Ciuli”)

Am plecat din Bucureşti destul de târziu, ne-am învârtit puţin prin Bucuresti înainte de a pleca (trebuia sa ne întâlnim cu un tip pe care îl întâlnise Dinu la concertul Sepultura aşa că am ajuns în jur de prânz prin Sinaia. Trebuie sa ne  întâlnim cu nişte prieteni, aşa că îi sunăm când ajungem în Sinaia. Baietii ne spun ca trebuie să vedem două maşini, o Dacia albă Break şi o Skoda Fabia, parcate într-o curbă la stânga. Deşi am fost foarte atenţi nu am văzut nici o masina ca cele pe care le cautam noi pe drumul catre cota 1400. tot mergând am ajuns la Cota 1400 . Aici , daca tot am ajuns, am băut câte o bere (Tuorgul e 35 000 lei) şi am coborât sa-i căutăm pe amici. I-am gasit pe drumul care duce spre Cota 1400. Adica am gasit masinile. Am lasat şi noi maşina aici, apoi am mers încă 10 minute până la stânca pe unde se căţărau băieţii.

Ei erau demult pe stâncă, ne echipăm si noi, Dinu încearcă în „Burly”. Piciorul pe care şi l-a scrântit cu ceva timp în urmă încă îi mai dă bătăi de cap acum. Se retrage după nici noi paşi. Apoi eu intru in primul meu traseu,

Raiul Bebelusilor: traseu usor, gradul 5 (grad de escalada). Poate cel mai usor traseu din zonă. Pentru a ajunge la traseu treceti de valea pelesului, ajungeti la traseele mai celebre, „Supozitorul cu Frunze”, „Vis de pensionar”, apoi continuati sa mergeti pe la baza peretelui, urcati pe o poteca slab conturata inca 20 de metri, pâna întâlniti traseele acestea. Intrare pe traseu fara probleme, prize mari. Pitoane batute de putin timp, (in 2002). Era pusa deja o manşă , nu am emoţii deloc. Iniţial nu am vrut să folosesc papucii de căşărare (ai lui Dinu). Dar m-a convins ca este mai bine asa. Traseul nu prezinta traversari periculoase sau alte probleme.

Ciuli : traseu de gradul 6, pe care l-am filat eu pe Dinu. Este printre primele mele filaje, asa ca Dinu are ceva emotii din cauza mea. Îl filez foarte strâns şi la un moment dat nu prind exact momentul pentru a da drumul la coardă. (scuze, Dinule !).

Îl face, cap de coarda, fără mari probleme. (s-a oprit la un moment dat vreo 10 minute inainte de fisura finala, dar emoţiile unui cap de coardă sunt mult mai mari decât ale secundului sau ale celui care urcă în manşă). Eu, in timp ce îl asiguram pe Dinu. am probleme cu nişte ţânţari care ma tot ciupeau de picioare, nici nu puteam să mă mişc pentru ca trebuia sa il asigur corect  pe Dinu. Dădeam din picioare in disperare sperând sa mai îndepartez bestiile. Am intrat apoi si eu în traseu. Mă încalţ cu espadrilele lui Dinu cu grijă , să nu le murdăresc de noroi. Reuşesc sa nu le murdaresc si plec pe traseu, asigurat de Dinu. Intrarea este putin mai neobişnuită, o fisura mica pentru mâini, pentru picioare neexistând prize. Exsita ceva scobituri aproape insesizabile (ca şi concavitate). Am trecut fara mari emotii.  Apoi se intră pe linia verticala a pitoanelor. Eu , din grşeala am mers prea in stânga, printr-un horn pe unde de fapt era si putin mai uşor prizele fiind mai mari. Apoi am încercat să revin pe linia pitoanelor, mai spalată, dar nu am avut mari emotii. După care înaintarea oferă prize destul de bune pentru mâini, desi la o mica traversare spre dreapta (foarte mica, un metru sau cam asa ceva) am căutat prize bune pentru mâini. Nu-i problemă, chiar am gasit prize, asa ca am ajuns la baza fisurii finale, pe care am reusit sa urc folosind marginea ei ca priză. De fapt conglomeratul de aici oferă prize destul de bune , pe care se poate avea încredere. Topul este cu o carabă ruginită, prinsă de doua pitoane, top comun cu traseele „Burly” şi „Spaima ....”