|
|
Pregatiri ce au durat cateva zile au premers tura noastra in Carpatii de curbura.
Anca nu mai are concediu, deci nu poate veni, asa ca merg cu Elena si Andrei, nasii nostri.
Aranjam bicicletele, Anca ii da Elenei bicicleta ei (mai buna). Eu cumpar genti pentru portbagaj, un set de imbusuri. Si, cel mai important, am cerut sfaturi despre ce sa facem si ce sa nu facem (de exemplu sa nu fortam mult in prima zi). Sfaturi pe care Mihai Ionescu mi le-a dat cu deosebit amabilitate. Multumesc Mihai, multumesc mult !
Plecam in seara de vineri, 7 septembrie, cu o masina ce transporta ziare. Pana la Piata Presei Libere ne-a dus Alexandru, un prieten al nasilor, cu o „Dacie papuc”.
Ajungem la ora 1, exact cand furgoneta de ziare se pregatea de plecare. Urcam in dubita, Elena in fata, eu si Andrei in spate peste si printre ziare. Bicicletele au incaput tot aici. Pe drum am sunat acasa pentru a-i ruga pe parintii mei sa vina la Km 6 pentru a-mi aduce nishte camere de rezerva pentru bicicleta, unele chei de bicicleta, dar mai ales cortul. Eram hotarai sa stam cu cortul si la sateni.
Am mers foarte bine pana la Brasov, unde domul cu dubita ne-a lasat chiar in fata garii. Pe drum eu si Andrei am reusit chiar sa dormit (pe ziare). La inceput a fost destul de cald, ziarele tin cald si amortizeaza socurile. Dar la Predeal am inceput sa simtim un frig detul de patrunzator. Noroc ca aveam haine (eu am luat poklarul Elenei). In gara din Brasov era o agitatie incredibila la ora 4 noaptea. Aceasta agitatie era explicabila prin faptul ca in acea noapte se incheiase „Cerbul de Aur”. Am luat bilete pentru Intorsura Buzaului. Am asteptat doua ore in gara (Elena a dormit si ea putin, pe nishte bancute in sala de asteptare a garii). La 6.15 avem tren spre Întorsura. Nu au fost probleme cu nasii in trenul personal. Nishte tigani care au inceput sa se ia la bataie, apoi s-au tiganit cu nashii, ne-au dat ceva emotii. Drumul cu trenul de la Brasov la Intorsura Buzaului este deosebit de interesant. Se trece prin cel mai lung tunel din tara, prin care am mers 10 minute cu trenul. E adevarat ca si trenul mergea destul de incet, cu cca 40 km/h . Ceata diminetii, care se ridica incet din vaile mioritice, face o atmosfera de vis. Ma simteam ca intr-un basm cu taramul de dincolo de neguri. Ajungem la ora 7.15 in Intorsura. Coboram in gara, este racoare. Intrebam de drumul spre Siriu si aflam destul de repede. Se merge 200 m pe un drum de tara, perpendicular pe sosea, pana se iese in aceasta. Pana sa ajungem la sosea Elena a avut o mic aproblema cu bicicleta (Ancai) . Farul a picat si a fost destul de greu de fixat. A trebuit sa pirdem putin timp pana am gasit chei potrivite. Am ajuns la 7.30 in sosea. Am pornit la stanga, adica spre Est. Mergem spre Popasul Siriu, unde vrem sa ramanem in prima zi.
La putin timp de la plecare ne-am oprit pentru a lua paine de la un magazin din Intorsura Buzaului.
La 8.20 suntem la km 9 de la plecarea din Gara de la Intorsura ne-am oprit, am mancat putin si am dat mancare unui caine schiop. Pan aici am mers cu o medie de 15 km/h. Este bine, mai ales ca timp avem suficient. Am incercat cateva fotografii cu rasaritul de soare. Drumul este frumos si admiram peisajul care incepe sa imbrace culorile toamnei.
La 9.15 ajungem la Campingul Crasna, care pare curat si dragutz. Nu am intrat (parea inchis) dar de pe drum se vede interesant. In Crasna este un capat al traseului marcat cu tringhi albastru ce traverseaza Siriul. Am parcurs pana la Camping 16,2 km.
La 9.57 am plecat de la Podul suspendat de la km 17.3. Asta mi-a placut foarte mult. Este o scara din lemn, pe care se coboara din sosea, apoi se poate intra pe puntea suspendata peste râul Buzau. La capatul dinspre sosea al puntii sunt doi copaci mari si batrani care strajuiesc parca intrarea pe aceasta punte. Cablurile de sustinere sunt legate de ei. Am traversat puntea, am facut fotografii. Pe partea cealalta a raului (adica pe malul drept al Buzaului) am gasit o poiana superbam numai buna de campat aici.
De aici drumul urca lejher spre un loc unde se vede frumos apa Buzaului. Aici ne-am oprit, ne-am odihnit, am mancat si am facut fotografii. La 12.15 suntem la granita intre judetele Buzau si Covasna. Aici am facut o mica escalada pe peretele din stanga al DN 10 (drum pe care mergeam).
Shisturile pe care le vedm sunt impresionanate. Mergem pana la ele, Elena ne fotografiaza. Eu urc pe culmea dealului si cobor repede. Dar ma gandesc la cate trasee interesante se pot parcurge pe aceste dealuri uitate de lume si de turistii avizi de inaltimi, de spectacolul culmilor inalte. E trist cum uitam atat de des sa ne bucuram de lucrurile simple, de spectacolul unui fir de iarba sau de un copac pe malul unui rau.
Plecam la 12.15 de la granita judetelor, iar la 13.30 suntem la ceea ce se numeste Statiunea balneara Siriu, dupa ce am vazut „Baile Siriu” (o cladire paraginita + cateva casute de camping in care nu este nici un pat). Patronul de la Baile Siriu a vrut sa ne convinga sa dormim la el pentru 100.000 / noapte, in schimb nu oferea nici o conditie. Ar fi fost mult mai bine in cort.
Am plecat mai departe pe sosea. Elena are ceva probleme (saua de la bicla Ancai nu este tocmai comoda – de fapt se misca si deranjeaza). Oricum, Elena a mers foarte frumos. Trecem de viaducte (la primul viaduct ne gandeam sa ramanem sa punem cortul pe malul lacului, care se vede frumos de aici. Mai ales ca pe malul opus am vazut o pluta si speram sa ne putem plimba cu ea pe lac). Am renuntat la aceasta idee, mergand spre Cabana „14 scaune”.
Ne-am oprit la un bar , putin mai sus de barajul Siriu. Aici nashii au baut cafea, am stat putin de vorba despre „unde sa ramanem”. La „14 scaune” am inteles ca este frumos, dar nu stiam daca au locuri. Era ideea de a merge pana acolo sa vedem (dar daca nu erau locuri trebuia sa ne intoarcem). Niste rusi care erau in bar ne-au auzit vorbind si ne-au propus sa ramanem langa casa lor care era putin mai jos de bar, pe malul lacului de acumulare. Am facut rost de numarul de telefon de la cabana de pe Casoca (14 scaune) dar , desi erau locuri la mansarda nu au vrut sa ne primeasca !! , spunand ca trebuie sa il sunam mai intai pe patron sa-l intrebam. Acesta nu era de gasit. Pana la urma am ramas la casa rusilor. Am pus cortul putin mai jos de casa lor, intr-un peisaj de basm. Bicicletele le-am adapostit in veranda casei lor. Elena si andrei au adormit dupa ce am intins cortul (eram toti obiositi si somnorosi). Eu am fotografiat apusul de soare, apoi cred ca am dormit putin.
Vitalie are un caine Caucazian foarte frumos, o caprioara si un cerb, un berbec (Bica) ce se plimba cu oamenii prin curte. Oamenii, extrem de amabili, ne-au servit cu bere , diverse chestii de mancare, etc.
La sfarsitul serii, dupa ce am stat la masa cu ei, ne-au invitat sa ramanem in casa in care dormeau muncitorii (care lucrau la vila), o casa foarte faina dealtfel. Elena si Andrei au dormit in casa, eu am dormit in cort, caci imi era dor de o noapte in cort. Nu mai dormisem la cort din 2000, de cand am fost cu bicicleta in Postavaru.
Noaptea a fost bine, am dormit obositi de drumul din acea zi si mai ales dupa noaptea de nesomn dinainte.
Datele tehnice ale zilei:
MxSpeed: 43.1 km/h
ATM(timpul total de mers pe bicicleta): 2.26 h
Distanta parcursa: 36.6
km (mai putin coborarea din sosea spre „baile Siriu”, inca 800 m)
AvSpeed (Viteza medie):
14.8 km/h
A doua zi am plecat cu Andrei cu bicicleta in Siriu. Vitalie ne-a spus pe unde este drumul. Am plecate de la Vitalie la ora 11 (cam tarziu totusi). Am luat apa de la izvorul de peste drum de bar, am coborat spre baraj in viteza. Am traversat barajul Siriu, apoi am cautat o poteca care sa ne duca in drumul forestier de mai sus. Andrei a incercat in dreapta, eu in stanga, si dupa 20 de minute de cautari am descoperit ca in stanga se putea trece (destul de greu). Am urcat asadar in drumul forestier si am plecat pe acesta in dreapta, spre Lacul Vulturilor. Primii oameni intalniti ne-au spus ca spre lacul vulturilor exista doua variante: pe Mreaja (scurt, dar urcus abrupt si ar trebui sa luam bicicleta in brate) si pe Prigon (mai lung -- drmuul de care stiam si noi, de 25 de km. Dar pe acesta se putea merge mult pe bicicleta).
La prima casa intalnita am intrebat de drum si ni s-a spus ca este aproape imposibil de urcat cu bicicleta in cârca pe Mreaja (pe drumul mai scurt)
Totusi, noi am incercat sa urcam pe drumul mai scurt. Imediat dupa trecerea de primul pod, la km 12 de la baraj, am gasit un drum care urca prin dreapta unei case taranesti mici. Aici am vazut marcajul triunghi albastru si am urcat pe el. Se trece de o prima stana la 3 minute de la parasirea drumului forestier. Apoi poteca continua pe malul Mrejei. La a doua stana am ajuns fara probleme Aici atentie: poteca, destul de lata , continua pe la stana , dar marcajul triunghi albastru merge in stanga mult, paralel cu raul. De la ultimul marcaj, pe un copac foarte mare, inainte de stâna, trebuie sa urmam o carare abia vizibila, pentru a continua pe marcaj. Noi am ajuns pe la 14.00 aici. Am fost furati de drum si am ajuns in balarii. Adica, am traversat de pe Milea sprea Mreaja mult mai sus, decat trebuia, am trecut cu greu de padurea de pe culmea Milea , caci bicicleta mea avea geanta cu bagaje pe ea , ca sa nu mai car rucscac si sa transpir. Aici am vazut un cioban cu oile si cu 10 caini. L-am intrebat pe unde se ajunge la lacul Vulturilor si ne-a raspuns ca mai este mult de mers, ca nu am mers bine. Am urcat in Saua Milea, unde am auzit ciobanuul cantand. Auzeam cantecul, dar nu-l vedeam. Nu-mi venea sa cred, era chiar o balada asemanatoare cu Miorita. Parca cineva ar fi regizat acel m,oment pentru ca noi sa simtim legenda locurilor. M-au atacat cainii ciobanesti (Andrei, la care erau biscuitii, era putin inainte, lasase bicicleta si se dusese sa admire peisajul). Pana la urma ciobanul a venit, i-a potoit pe caini si am putut discuta cu el. Ne-a spus ca mai avem vreo doua ore de mers pana la „Lacul Vulturilor”, mai ales ca trebuia sa ne intoarcem si sa continuam pe drumul pe care l-am pierdut.
Am renuntat la ideea de a mai merge la Lacul Vulturilor. Am admirat peisajul superb. Se vede malul lacului de acumulare de la Siriu, din pacate nu se vede si lacul. Nishte arbusti pe care nu-i intalnesc preea des la munte ma fac sa ma simt ca intr-un parc (acest gen bradurti mici care cresc in parcuri e cunoscut, dar nu le stiu numele). Iarba , soarele, Siriul, in departare, linistea, totul este de vis. Dupa un timp ciobanul a plecat si noi am mai ramas pentru a ne ralaxa in acea liniste din ce in ce mai greu de gasit.
Am coborat pe unde urcasem. Iar ne-am luptat cu crengile si cu copacii in padure, dar pan ala urma am revenit la stana unde pierdusem marcajul mai devreme. O stânca mica, cu infatisare de om, ne atrage atentia. La stâna de aici am revenit pe la ora 18. Am intrat in stâna, am citit inscriptiile de pe peretii stanei („17.09.2001, am plecat cu oile” ne-a atras atentia. Simteam parca curgerea timpului, repetarea ciclica a acelorasi obiceiuri de milenii. An de an , anotimp de anotimp). Alte inscriptii indicau o data din luna mai, cand au urcat cu oile. In acesti munti, totul este la fel, se repete de zeci, sute, mii de ani cu o constanta si o consecventa de invidiat. Nimic nu fac diferneta intre stana din anul 2002 si acea stana de la inceputul secolului trecut.
Coboram pe biciclete, vedem si analizam locul unde am pierdut marcajul. Apoi, pe drumul forestier il remorchez pe Andrei (Iata la ce foloseste cordelina pe care multi ma intreaba de ce o iau a munte, chiar acolo unde nu as fi avut nevoie de ea). Pentru cativa Km m-am urcat eu pe bicicleta lui Andrei (cu butucul spate distrus) si am vazut ca este destul de bine sa stai pe bicla si sa urci fara sa dai din pedale J
Asha am reusit sa parcurgem cei 12 km de drum forestier pana la barajul Siriu. Am cautat putin coborârea de pe drumul forestier spre baraj. Ne era teama de intunericul care incepea sa se lase din ce in ce mai amenintator.Este ora 20. Pe poteca pe care am coborat (aceeasi cu cea pe care am urcat de dimineata) ne-a prins o ploaie puternica. Eram in padure si parca nu mai vedeam nimic. Totul se intunecase in câteva minute. Eu am coborat primul si l-am asteptat pe Andrei, care a alunecat putin pe iarba uda. Pe baraj l-am remorcat in continuare pe Andrei. A fost fain, este o metoda foarte buna de antrenament. La urcarea pe drumul asfaltat, pana la bar am folosit aceeasi metoda. Am ajuns la casa lui Vitalie odata cu lasarea intunericului. Elena se ingrijorase putin, dar am ajuns teferi si incantati de peisajele vazute. Seara a sunat Vitalie sa vada daca am ajuns cu bine. Apoi am mancat, am baut bere si am mancat pepene.
Datele tehnice ale zilei:
MxSpeed: 44.7 km/h
ATM(timpul total de mers pe bicicleta): 2.13 h
Distanta parcursa: 24 km
(din care 22 km pe drum forestier)
AvSpeed (Viteza medie):
10.2 km/h. Explicabili prin remorcarea cu cca 8-9 km / h si prin drumul
forestier pe care am mers.
Total de la plecarea de
la Intorsura Buzaului: 60 km
Ziua 3: Avem urmatorul plan: Plecam spre Nehoiasu (pana unde coboram pe biciclete, deci Andrei va putea merge fara probleme, chiar daca nu poate pedala). Daca se poate repara biciclteta in Nehoiu , o reparam aici, daca nu, luam trenul pana la Buzau, reparam bicicleta, apoi ne intoarcem la Patarlagele pentru a merge la Alunis si la Nucu pentru picturile rupestre. Sau mergem la Vulcanii Noroiosi.
Am strans in graba, caci nea Costel, care ramasese sa supravegheze casa trebuia sa pleca, sa incuie si sa dea drumul lui Odin (ciobanescu caucazian). Am plecat de la barul de pe sosea la 10.30. Am coborat in viteza spre Nehoiasu. Este destul de frig, ma opresc pentru a pune pe mine foaia de ceapa, cu grluga cu tot Peste care am pus casca, drept care aratam ca un mic extraterstru.
De
la Siriu am legat cu cordelina pe Andrei si l-am remorcat prin sate, facand
deliciul spectatorilor de pe margine...chiar si asha am mers destul de repede
si pe drum l-am ajuns pe nea costel, care era tot pe bicicleta, inaintea
noastra. Am ajuns la 11.20 la Nehoiasu. Pana aici avem 12 km parcursi astazi,
viteza maxima 43.4 km/h,
Viteza medie20.4 (!) explicabila prin coborarea continua. Compensata
apoi cu remorcarea.
ATM (all time- timp total astazi): 35 minute
ODO (total de la plecarea in tura): 178 – 105 = 63 km
De la Nehoiasu am luat trenul pana la Buzau . Pe drum am avut probleme cu supracontrolul, care nu prea agreeaza bicicletele in tren. Ma intreb ce am fi putut face, caci trenul nu area vagon de bagaje. 90 000 amenda pentru cele trei biciclete. Trenul nehoiasu – Buzau este un alt „Expres al Groazei” comparabil cu cel de pe linia Ploiesti – Slanic. Asta merge cu viteza medie de 30 km / h.
Am ajuns la Buzau la 14.00, am mancat un strudel cu mere si am gasit destul de repede un magazin de biciclete (pe drumul de la gara la Piata Mare). Am asteptat putin, caci tocmai aduceau nishte biciclete (din care unele la mana a doua , din Elvetia, bunicele)
Am mers la atelierul de lang apiata unde mecanicul a spus ca este stricat axul cu pinioanele. Dar pana la urma filetul butucului a fost cel defect, care facea pedalele sa se invarta in gol. A schimbat butucul, operatie care a costat 120.000 (butuc + manopera). Dar nu a pus un butuc de calitate. Ne-a asigurat insa ca ne mai tine in aceasta tura si ca putem continua linistiti.
Totusi Andrei si Elena au decis sa ne intoarcem la Bucuresti. Mergem la gara, peste 5 minute avem tren spre Bucuresti, un accelerat cam aglomerat. Si aici , pe langa bilet, am mai platit cate 80.000 pentru cele 3 biciclete.
Date tehnice: 25 km parcursi astazi, inclusiv drumul de la Gara de Nord pana in Titan (10 km). 86 km de la Intorsura Buzaului.
A fost o tura mai scurta decat speram, dar frumoasa. Suntem mai hotarati ca niciodata sa luam numai piese foarte bune pentru bicicleta. Siriul mi s-a parut un masiv superb.
