Valea  Albă

21-22 Iulie 2001

 

Este ziua Elenei, soția lui Andrei și cum ei au planificat o ieșire de două zile prin valea prahovei, mergem și noi.

Sâmbătă am ajuns cam obosiți în Bușteni, după ce am venit cu un microbuz în care am stat pe jos deoarece eu nu am avut răbdare sa așteptăm următoarea mașină. Asta a fost prima idee proastă pe care am avut-o.

Am tras la o pensiune pe str. Caraiman.

Vremea este urâtă, așa că ne-am instalat destul de comod (nu perfect), dar bine. 200 000 camera cu doua paturi. Mâncarea o vom servi la restaurantul lipit de casa în care am stat.

Seara ne-am plimbat, am luat masa la un restaurant prin capătul de nord al Buștenilor. Am intrat în holul hotelului Alexandros. Apoi am mers într-un bar, am băut niște vin.

Am plecat si pt acasă am mai cumpărat o sticlă de vin. Ne-am culcat destul de târziu. Elena a avut grija de un cățel negru, mic de tot, care plângea pe strada in fața casei noastre.

Duminica, urcare cu telecabina cu Andrei, Elena si Anca, după o zi ploioasa de sâmbătă în care nu s-a putut face nimic. Nu mai mersesem cu telecabina de vreo 12 ani, de când eram copil.

Ajunși sus am admirat babele, sfinxul, zona dinspre Padina și Peștera.

 

Apoi plimbărică pe platou. Mers la Cruce cu Andrei. Multe fotografii macro, mai puține reușite, câteva ușor neclare.

Coborârea spre Brâna Văii Albe se face dintr-o mică șa la 50 m de monument. Vremea este cam cețoasă, iar la un moment dat suntem pe punctul de a renunța.

Pe brâu extrem de multă (și de groasă) ceață, nu vedem la mai mult de 5 m. Am traversat cu emoții 3 văi, din care cred ca erau doua Albișoare: Albișoara Brânei și Albișoara Răsucită.

Prima traversare a decurs fără foarte mari probleme. A doua ne-a determinat să mai pierdem ceva timp. Eu am încercat pe la mijlocul trecerii, Andrei puțin mai jos. Nu prea mai puteam înainta, decât cu riscuri destul de mari, așa că ne-am întors și am continuat prin jepii aflați cu 10 m. mai sus, după o mică, dar expusă traversare pe care Andrei a evitat-o cu înțelepciune. Următoarea trecere a fost mai lejeră, deoarece am prins un moment în care ceața s-a mai ridicat puțin. Următoare trecere nu a mai fost atât de simplă. Am ajuns în creasta secundară dintre văi, dar aici, surpriză: ceață groasă cât să nu vezi nici la 5 metri (din nou). Am așteptat cam 10 minute ca ceața să se ridice. Așteptarea noastră nu a fost zadarnică, am prins câteva minute în care ceața s-a mai ridicat și am văzut pe unde ne puteam continua drumul.

        

Când am ajuns in V. Alba ceața s-a ridicat si ni s-a înfățișat un peisaj superb: ceața ridicându-se pe văile din Coștila ne lăsa impresia că am fost binecuvântați și răsplătiți pentru efort și pentru curaj. Era ora 14.45 și coborârea abia începea. Descoperim cu stupoare că amândoi uitasem cordelina în Bușteni În schimb aveam țigările fetelor. Rucsacul meu miroase a tutun și asta mă supără.

Coborârea pe V. Alba ne-a pus mici probleme la săritoarea cârnului, pe care am ocolit-o prin stânga (geografica). Eu am vrut să coborâm prin vâlcelul din dreapta, Andrei nu pare deloc încântat de idee, așa că ajungem la un compromis și coborâm pe lângă bolovanul mare care formează de fapt săritoarea Cârnului. Am ocolit un alt bolovan, am sărit pe zona cu iarbă, am ajuns la ultima coborâre care ne scotea sub bolovan. Aici am văzut flori de colț înflorite și foarte frumoase. Am coborât și acei ultimi 10 m, cu puține emoții. Ne-am mai jucat pe o săritoare, apoi am venit spre vale destul de repede.

In rest, am admirat Pintenul V. Albe, Fisura Albastra, Albișoarele. La 17.30 suntem în poiana „La Verdeață”; vorbim la telefon cu Elena spunând că ajungem în 30 de minute. Am urcat și până la refugiul V. Albă. Nu spun unde este. Prietenii știu unde este și în ce stare este J. Spun doar că din ref. se vede f. frumos. orașul Bușteni. Am cules floricele pt. fete. Buchetul Ancăi are cicoare, margarete, alte câteva flori pe care nu  le știu , ferigă și ….un ciuline f. simpatic.

Pe coborârea dinspre V.Albă spre bușteni ne-am oprit în locul de unde se vede V. Seacă a Caraimanului, V. lui Zangur se ghicește mai mult. Am încercat să distingem locurile pe unde fusesem cu o săptămână înainte.

Am întârziat puțin, dar a fost o excursie frumoasă. Drumul cu personalul de 18.50 a fost un chin, am ajuns în București la 22.20.

Noroc ca de la Gară ne-a luat fratele Elenei.

Am regretat că fetele nu  au vrut să urce mai mult, dar asta poate se va întâmpla altă dată.

 

Voi reveni cu detalii, ca de obicei