(Nu) Faceti Ca Noi

Sambata, 21 Noiembrie 1998

Dupa ce cu o zi inainte (vineri) a nins mult in Bucuresti si Ploiesti si chiar a viscolit, nu renunt la planul de a merge in Bucegi cu Vlad, eventual chiar pe Valea Alba daca vremea este frumoasa, refuzand cu regrete propunerea colegilor de facultate: "Piatra Craiului".

Dupa multe si mari emotii prind acceleratul de 6.38 (cu plecare la 5.55 din Bucuresti), care avea o intarziere de 40 min.

In tren intalnesc repede pe Vlad si pe prietenul lui, Cercetasul (alias Marian)…si …surpriza colegii lor de compartiment erau Elena, Andreea, Mircea & gasca ce pleca spre Zarnesti.

Coborim la Busteni cu gandul la Valea Alba (daca se va putea). Gasesc imediat drumul pe la Caminul Alpin si iesirea in Plaiul Munticelului pe triunghi rosu. La iesirea in poteca marcata cu triunghi rosu trec pe langa noi 3 tipi (doi urcau la Ref. Costila si apoi in perete – al treilea (Nicu - 31ani) a mers cu noi (voia sa urce spre "Omu" pe valea Cerbului). El merge in fata si la un moment dat lasam in stanga poteca ce mi se parea mie a fi cea corecta pe Munticel, pt. a urma urmele din dreapta la ideea lui Nicu. Fara a-mi sustine punctul de vedere merg dupa el caci imi spusese ca in stanga este poteca ce urca pe Valea Alba, iar ideea cu V.Alba picase "de la sine" la vederea vremii cainesti din Bucegi.

Hotaram sa mergem la Omu pe Valea Cerbului, traseu mai usor si care pare mai accesibil.

Plecam dupa scurt timp de la stana si ne despartim de Nicu la rascrucea cu drumul pe Valea Cerbului, noi continuand pe Plaiul Munticelului, caci imi dau seama ca in ritmul in care mergem nu putem ajunge la Omu pe lumina (intre timp incepusem sa am probleme cu picioarele (nu stiu din ce cauza, dar ma dor muschii rau). Hotaram sa mergem la cabana Diham, unde sa ramanem peste noapte. Picioarele mele reactioneaza tot mai ciudat (ma dor muschii copselor si am momente cand nici nu pot sta in picioare, drept care ma asez (a se citi "trantesc") in zapada foarte uda (nu radeti, zapada poate fi mai mult (cea noua in general) sau mai putin (cea veche) uda(apoasa). Ninge incet, dar in padure viscolul este prea slab ca sa ne deranjeze.

Fac schimb de rucsaci cu Cercetasul (al lui era mai usor) la 30 min. de la plecarea din Poiana Cerbului, cu care prilej el propune sa ne intoarcem , vazand starea mea care se agravase.

Si un "amanunt" interesant: din cauza gerului imi inghetasera buzele , astfel incat trebuia sa spun de trei ori fiecare lucru pt. a ma face inteles.

Dupa alte 5-10 min. Cercetasul ia si rucsacul meu, ca si noua porecla de "Serpasul", care este mult mai adecvata. Imi da, de asemenea, betele lui de schi si totul devine mult mai usor cu bete si fara rucsac, mai ales ca de aici nu am mai urcat deloc.

Inca 10 min. si poposim langa Casa de vanatoare care se vede mai jos, la 50 m. sub poteca. In sus – creasta Morarului, care merge direct la Omu. Vlad merge pana la casa de vanatoare pe niste urme proaspete si observa ca urmele continua in jos prin stanga casei de vanatoare (este vorba, de fapt, de portiunea inferioara din V.Morarului). Hotaram sa coboram pe aici, desi nu stiam exact unde o sa ajungem, renuntand si la Gura Diham, caci nu prea ne tenteaza a sta in cabana doar pt. a cobori a doua zi de dimineata.

Incepem coborarea la 13.45 si dupa scurt timp auzim o apa pt. ca apoi sa intalnim firul unei vai interesante. Dupa alte 15 min. de la apa , aceasta conflueaza cu alt rau, care dupa cum ne vom da seama mai tarziu e Valea Cerbului . Continuam coborarea pe rau (dupa ce-l traversam pe un bustean taiat de oameni pt. ca dupa 5 min. sa vedem un canton de vanatoare. Ajungem imediat (la 14.20) la Cab. Gura Diham, unde nu ne oprim, intrucat aici, ca de obicei, este multa agitatie. De aici pana in Busteni nu mai sunt probleme, chiar imi revin, intrucit la coborire picioarele mele se comporta bine.

Ne intoarcem acasa cu acceleratul de la ora 15.55, dupa ce am schimbat hainele ude (mai mult de tranpiratie decat de ninsore) in barul de langa gara.