M. Gurguiatul P

(sudul Bucegilor – 14 Septembrie 2002)

 b

Bibliografie: Harta turistica Amco Press 1999, 1 : 45 000

                     Harta ecoturistica CNTT (Octavian Arsene) 1996.

Durata totala: Gara Sinaia – Gara Breaza:  8 ore.

 

Este o tura de mountainbiking pe care o doream de la inceputul acestei veri. Dealurile care se vad din tren, in stanga cum mergi sre Sinaia, sunt tentante. Asa ca ignoram previziunile meteo, care erau destul de pesimiste si suntem dispusi sa riscam o ploaie pentru a admira acea zona.

Eu plec din Bucuresti , Cristi se va urca din tren in Ploiesti. Am plecat de acasa (din Titan) la 5.45, ceea ce este deja destul de tarziu. Este frig, dar nu stiu la ce ora este trenul si trebuie sa ma grabesc. Aerul rece inhalat in viteza nu este chiar ceea ce imi doream dupa 3 ore de somn in acea noapte.

Trenul personal este la 6.32 luna aceasta. In tren nu au fost probleme, am tinut bicicleta pe hol, pentru asta am dat nasului 20.000 lei. Am reusit sa dorm putin in tren, intre Bucuresti si Ploiesti, motiv pentru care nu am auzit atunci cand m-a sunat Cristi pentru a doua oara. Totul decurge normal, Cristi s-a urcat din Ploiesti caci trenul nu oprea in Buda (desi pentru el ar fi fost mai aproape acolo).

Am ajuns fara intarziere in Sinaia. Pe peron mi-am adus aminte ca alta data vedeam oameni care mergeau cu bicicleta la munte, dar de cand am inceput sa merg si eu mai des cu bicla , nu mai vad pe nimeni. Ne gandim ca ei si-au spus „uite adevaratii merg la munte pe jos”. Iar au mi-am spus: uite, smecherii merg la munte cu bicicleta. Tocmai cand incercam sa reconstituim psihologia oamenilor, trec pe langa noi, pe peron, doi tipi care se duceau la concursul de down hill de pe Carp (nu ne atrage in mod deosebit acest mod de moutnainbiking, pe mine in primul rand pentru ca n-am o bicicleta de concurs).

 

Pornim direct spre sud (deviza noastra din acea zi). Urcam in Sinaia, unde mancam putin (cate doau gogosi cu gem si un hot-dog). Am intrebat la magazin daca a plouat in acele zile la munte, ni s-a spus ca nu a plouat vineri, dar joi a plouat. Ne asteptam deci sa fie noroi, dar nu impracticabil.

 

Dupa pauza de mancare (cu care am inceput tura noastra), am plecat spre „Cota 1000”, pe drumul spre Moroieni. Nu este o problema in a gasi acel drum. Am urcat pe prima strada la dreapta, dupa hotelul cel mare (Montana) si de aici la stanga ajungem in piata. Trecem de piata si incepem a rula pe drumul asfaltat Siania – Moroeni. Avem o viteza de 18 – 19 km pe ora pe acest drum, la inceput. Mergem destul de repede, apoi ne oprim caci inima incepe sa ticaie din ce in ce mai repede. Apoi incepem sa urcam, deci ritmul se stabileste undeva la 11.5 – 12 km/h. Ceea ce este bine pentru o urucare destul de lunga.Lasam in stanga prima deviatie spre Cuibul Dorului, apoi serpentinele drumului ne obliga la un efort sustinut. Nu ne grabim foarte mult. Am intrebat un batran care culegea ciuperci despre drumul spre „Poiana Hotului”, unde vrem noi sa ajungem. Ne-a spus ca drumul se face in stanga de langa hotelul Cota 1000.

Ajungem destul de repede la marcajul care arata drumul care urca de sus spre „Cuibul Dorului”. Acesta este clar si nu sunt dubii in a gasi acest indicator. Harta noastra arata ca drumul se separa in stanga imediat dupa aceasta rascruce. Intr-adevar, dupa inca doua serpentine ajungem in „Pasul Paduchiosul”, la Hotelul Cota 1000. Aici vedem un marcaj punct rosu n si un triunghi rosu pe zidul de protectie din stanga. Tot aici este si hotarul dintre judetele Prahova si Dambovita. Se vede pe dreapta o V cruce mare, iar pe stanga este acest marcaj. Noi nu am vazut nici o posibilitate de contunuare de aici. In schimb acolo s-a oprit pentru odihna si un ciclist venit de la Targoviste pentru a participa la concursul de down hill de la Cota 2000. Si el ne-a spus ca nu stie acel drum pe care il cautam noi. Am intrebat la casuta de langa hotelul Cota 1000 si de acolo ni s-a spus sa mergem sa intrebam la manastire. Am coborat pana la manastire, cca un km. Aici era slujba. Parintele (nu cel care tinea slujba, celalalt), ne-a spus ca nu stie de acel drum si am intrebat si niste oameni, care nici ei nu stiau prea multe. Eu am intrat 5 minute pentru a admira schitul si slujba. Foarte frumos.

Am plecat inapoi la Cota 1000, sperand sa gasim totusi drumul. Am intrebat din nou pe cine am gasit si am coborat pe poteca pentru a cerceta mai amanuntit. Este o zona cu poteci , cu multe gunoaie, probabil aruncate de cei de la Cota 1000. Dar nici urma de marcaj turistic. Am urcat din nou in drumul asfaltat, aci am incercat sa vad si pe drumul care merge chiar la hotelul Cota 1000, „poate se vede ceva”. Intr-adevar, am gasit imediat marcajul si am fost latrat puternic de cainii care dormeau linistiti langa hotel. Ceea ce a determinat un angajat sa scoata capul pentru a vedea ce se intampla; perfect pentru a-l intreba pe unde continua marcajul. Mi-a spus ca drumul forestier pe care il vad continua mult timp si ca este marcaj pe el . Este ceea ce cautam noi J. Il chem pe Cristi si incepem a urca pe drumul foretier. Este 13.30 se pare si mersesem 12 km din Sinaia (cu tot cu drumul dus-intors pana la manastire).

Incepem a urca la inceput pe bicicleta, apoi panta destul de accentuata, combinata cu noroiul, ne impiedica a urca calare si trebuie sa impingem biclele. Nu este nici o problema, drumul este destul de bine conturat. Marcajul este vizibil la inceput. Ajungem dupa 25 -30 de minute de urcat la o poiana, unde triunghiul rosu se duce in dreapta, pentru a cobora pe Plaiul Frasinului in (langa) Sinaia, iar marcajul „nostru” , n, continua pe coama dealului spre sud. Suntem probabil in „Poiana Pietricica”. Aici am facut o prima pauza. Este inca frumos, nu ploua si speram sa se mai mentina vremea asa. Am scos busolele, ne-am orientat, totul este OK. Am mancat putin si am plecat mai departe. O mica mlastina ma face sa descalec de pe bicicleta exact in mijlocul unui noroi, J, dar nu asta este problema. Suntem fericiti ca putem urca pe drumul forestier, o mare parte putand fi parcursa pe bicicleta.

Dupa cca 2 km mai mergem si pe langa bicle, cert este ca mari portiuni sunt practicabile. Si s-ar fi putut merge mai mult daca nu ar fi fost noroi. Ajungem intr-o alta poiana, superba, unde iar ne orientam, facem cateva fotografii, incercam sa identificam locurile comparandu-le cu harta. Nu poate fi Poaina Hotilor deoarece nu exista nici o constructie sau vreo urma de constructie, iar pe harta Amca Press sunt trecute doua constructii izolate.

Urmam in continuare drumul spre sud. Poteca continua putin pe la marginea padurii, apoi intra iar in padure, pentru a incepe sa urce. Ma mir in legatura cu H-urile intalnite pe copaci , ca si in legatura cu borna de hotar (pe care noi am numit-o "piatra sutometrica", pentru ca este ca cea de pe strazi care indica sutele de metri). Nu stiu foarte clar ce delimiteaza acele borne foarte vechi. Daca cineva imi poate spune, ash fi recunoscator. Stiu ce inseamna H-urile rosii de pe copaci: este vorba de limita rezervatiei paleontologice.

Urcam culema unui deal, de unde poteca marcata cu punct rosu continua spre stanga (est). Noi mai avem timp, vremea este buna, si vrem sa jungem in Breaza. Asa ca vom continua spre sud-vest, pe culmea dealului. Coboram, dar apoi ajungem la o rascruce unde o poteca in stanga ne pune pe ganduri. Mersesem cam mult catre vest, dar drumul asta spre sud-vest era singura modalitate de a inainta spre sud. Pana la urma decidem ca ne place mai mult cum arata drumul spre sud si nu urmam poteca ce coboara direct spre est, ci continuam spre sud. Borna de hotar o intalnim si aici. Chiar in mai multe locuri. Drumul coboara destul de calm, deci putem cobora pe bicicleta. O placere, mountainbiking adevarat. Pietrele de pe drum ne fac traseul mai tehnic si la un moment dat chiar ne obliga sa descalecam pentru a putea trece.

Ajungem dupa un timp la o poiana, unde vedem o stanaa. Merg pana in varful dealului , in dreapta, pentru a vedea ce este pe partea cealalta, dar spre vest este padure si nu se vede mai nimic. Asa ca vom cobori pe langa stana. Aici ne-au atacat cainii ciobanesti, dintre care o catea gri, Armeanca , este cea mai agresiva. Ii intelegem pe caini,  in zonele astea vad alti oameni decat ciobanul la cateva saptamani, poate chiar mai rar. In plus, nishte ciudati cu biciclete din care unul cu casca pe cap (eu), asta da aparitie dubioasa. Asa ca ne inconjoara, refuza si turta dulce pe care o scosesem la indemana pentru ei. Ma obliga sa-l strig pe cioban, care trimite cainii la oi si ne da sfaturi, Aflam ca suntem in stana din Secaturi si ca avem doua variante de coborare: spre Comarnic pe drumul care se vede pe langa apa din stanga stanii (privita de sus) sau spre Breaza prin Talea. Pana in Comarnic am fi facut cam o ora pe drum cu bicicleta. Ne spune ca pana in Breaza el face cam 3 ore pe jos, dar pe bicicleta trebuie sa ajungem mai repede. Este ora 15 si ne hotaram sa mergem in Breaza. Pentru a ajunge in Talea se urmeaza Plaiul. Adica se merge pe culmea dealului, pentru a ajunge in poienile de vis de mai sus de sat. Noi am facut un mic ocol in stanga, imediat dupa palcul de copaci pe care l-am strabatut dupa ce am trecut pribn stana spre sud. Aici am vazut un om care cosea si care ne-a spus ca tot pe plai este cel mai indicat pentru a ajugne in Breaza, desi s-ar putea si pe jos, pe la baza dealului. Asa ca urcam pe plai, aproape pe curba de nivel.  Coboram apoi spre Talea, dupa ce am vazut  pentru cateva secunde un om cu un cal alb, ca intr-o poveste. A aparut, a trecut pe partea cealalta a dealulu si a diparut ! Am intalnit un om care ne-a spus ca pe drumul clar conturat pe care eram, pe langa gardul care incepe sa delimiteze fanetele.

Admiram destul de in graba zona, caci trebuia sa prindem trenul si mai aveam destul de mult de mers. Vedem si culmea pe care am fi coborat daca la ultima rascruce inainte de stana am fi mers spre stanga (est). Aceasta coboara oarecum paralel cu cea pe care suntem noi, spre Valea Prahovei.

Se coboara bine, ajungem aproape fara sa ne dam seama in mijlocul satului Talea. Drumul aici este prost, si imi trebuie mare atentie pentru a cobora pe bicicleta. Ma strecor printre pietre, sar peste ele si ajung apraoape de asfalt . un om mi-a spus ca pana in breaza mai sunt 9 km, deci mai este de mers. Altul, socat de trecerea noastra, m-a intrebat de unde venim, si la intrebarea mea mi-a spus ca nu a mai vazut biciclisti coborand de pe deal prin acele locuri (doar unii cu motocicleta). Se pare ca am fost printre primii biciclisti care am facut traversarea Sinaia – Breaza !

Cristi a mers putin mai repede si m-a asteptat 2- 3 minute la capatul unde incepea asfaltul. De aici coboram cu viteza. Prima borna kilometrica ne indica 6 km pana la Breaza. Intr-adevar, si kilometrajul meu indica trei lkilometri facuti de unde imi spusese omul in sat ca mai sunt 9 km pana la Breaza. Eram la km 231 pe odometru, deci facusem din Sinaia pana in Talea 28 de kiloemtri pe bicicleta (din care 12 – 14 pe soseaua spre Moroieni).

Am coborat spre Breaza pe serpentine in viteza maxima. Am ajuns la 51 km/h pe unele portiuni. Nebunia a fsot ca eram amandoi si cursa noastra pe serpentine semana cu o cursa de formula unu. Din fericire nici o masina nu ne-a stricat placerea coborarii in viteza. Am vazut absenta masinilor, caci nu mai este padure si se vedea aproape tot drumul pana in Breaza. Ne-am oprit in soseaua din Gura Beliei, unde am ajuns in cea mai mare viteza, franand la stopul de la intersectie \. Partea haioasa a fost ca am intrebat doi tineri pe unde suntem, la care ei au inceput sa rada.

Am pornit spre gara Breaza, pana unde aveam de facut destul de mult (5 km). Mai rau  a fost ca o mare parte din acesti au fost in urcare prin Breaza, iar noi nu pream i aveam chef de urcare  dupa acea coborare spectaculoasa.

La vreo 3,5 km de gara, dupa ce urcasem pe langa nishte scari (al doilea rand de scari cum vii de jos) pentru a scurtcircuita o serpentina, am oprit  la un bar (pana sa vina Cristi) pentru a intreba cat mai este pana la gara. Intamplarea a facut ca cel care sa-mi raspunda era exact cel care facuse , cu asociatia de turism montan Prhova, hartile de mountainbiking. N-am putut sa-l conving ca nu imi place prea mult sa merg pe sosea pe bicla pana in Bucuresti, dar l-am admirat pentru ca mi-a spus ca la 55 de ani a facut 700 de km pe bicla.

 

La 10 metri inainte de gara, uitandu-ma dupa scarile ce coboara spre gara, am intrat cu roata bicicletei in santul format intre doua dale de beton si am saritspectaculos peste ghidon, bicicleta bineinteles a picat peste mine, dar din fericire nu m-am lovit grav (aveam manusile in maini si nu m-am julit in palma, desi am pus mana jos).

In tren 50000 a fost „biletul de bicicleta”. Am curatat putin biclele de noroi si apoi am maturat cu o maturica construita ad-hoc de Cristi din cateva frunze cuelse de langa tren.

 

A fost o tura interesanta, in care vremea a tinut cu noi, si am admirat una din zonele foarte putin cunscute ale Prahovei.

 

Date tehnice(pe parcursul Sinaia - Breaza)

Viteza medie: 13.7 km/h

ODO: 248-203

MxS: 63.9 (51) km/h (63.9 arata Odometrul , dar nu il cred si consider 51, vazuti cu ochii mei in timpul coborarii)

ATM: 3.14.36 h

DST: 44.7 km

 

 

Date tehnice ale intregii zile (inclusiv drumul titan – gara de nord si gara Basarab – Titan: 12 +12 km)

Viteza medie: 14.8 km/h

ODO: 260

MxS: 63.9 (51) km/h

ATM: 3.48.55 h + 35 min = 4.23 h

DST: 69 km

 

 


    Autorul acestor pagini, Radu Cernea,  poate  fi contactat pe adresa de e-mail : r_cernea@yahoo.com.
Puteti vizita aceste pagini la adresa
http://munte.20m.com
    Orice copiere a acestei pagini este permisã doar în condittiile obtinerii prealabile a acordului autorului, ca si a pãstrãrii integritãtii continutului, inclusiv a acestui post scriptum.