Întrucât vremea se anunța in continuare frumoasa am
hotărât ca trebuie sa profit si sa mai ies la munte
Ca si săptămâna trecuta am fost tot cu bicicleta,
tot in Bucegi, si tot in aceeași formulă de echipa : Cristian, Dragoș si individul
care scrie astea
De data asta am ales un traseu mai ușor, așa ca am
luat bilete pana in Predeal (eu, ca cică tot atât costa ca si pana la Bușteni),
respectiv Bușteni (Cristi si Dragoș, care s-au urcat din Ploiești).
La
bagaje, nașul nu a vrut sa ne lase sa urcam cu biclele, așa ca a trebuit sa le
urcam in tren, deși controlorul spusese ca amenda este 1.500 K lei (de fiecare J)
Nu
ne încurcam noi prea mult de el, așa ca urcam si pentru a face loc băgăm bicicletele
in budă in ultimul vagon (ca idee: sa știți ca trei biciclete încap cu siguranța
in Buda, dar trebuie sa rămână ușa deschisă).
Pana
la urma venit o tanti cu copilul care
voia sa facă pipi, nu putea decât in buda aia si a trebuit sa le scoatem.
(Oricum tipa a așteptat mai mult sa scoatem bicicletele decât i-ar fi luat să
se duca in celalalt capăt al vagonului )
Ca
sa nu se mai supere nimeni am demontat bicicleta mea si pe cea a lui Cristian
si le-am pus pe raftul pentru bagaje.
Nașul
a fost băiat bun și n-a făcut gât așa rău cum ne amenințase (50,000 ajung
pentru trei biciclete). Așa ca descindem in Bușteni cu gândul de a urca la Diham,
după care mai vedem, eventual spre Predeal
Vremea
este frumoasa si nu avem de ce sa ne facem griji
Prima pauză am făcut-o imediat ce ne-am dat jos din
tren, pentru a remonta bicicletele.
După mici ajustări, plecam, pe la ora 11.00 spre Gura Diham (noi știam
credeam ?) că este drum asfaltat Bușteni Gura Diham ,dar nu exist așa ceva.
Ajungem pe la 11.30 la Gura Diham, stăm destul de mult pe-aici, mai ajustam
bicicletele, bem apa minerala si Coca Cola, apoi ne ducem pe drumul marcat cu
sens interzis către Diham (de fapt drumul este aproape impracticabil pentru mașini,
de ce mai era cu sens unic nu știu (oricum din partea cealaltă nu putea veni
nimic)). Nu ne grăbim, mergem fără
probleme pe drum, apoi se termina drumul, mergem pe lângă biciclete, apoi le
luam in cârcă. A fost o porțiune unde se termina si poteca prin râu si am hotărât
sa urcam spre stânga, ca printre copacii din pădure oricum era mai bine decât
prin bolovanii de râu. Eu încerc sa fac fotografii cu ciupercuțe, nu știu ce
iese.
Ajungem
in sfârșit si la poteca drum ce vine pe la relee, este cam 13.30-14. De aici
la Gura Diham e lejer. Coboram in viteză, eu derapez puțin și mă julesc la
genunchi (nu-i bai, trece asta, bina ca nu m-am lovit) cu 1 minut înainte de a
lega bicicletele lângă cabana Diham.
Mâncam , mai stăm de vorbă, ne uităm pe hartă pentru
a ne hotărî pe unde mergem, apoi plecăm, pe la 15,20 spre Predeal, pe drumul
care coboară in șoseaua asfaltata. Coborârea este super adevărată, un traseu
perfect de down hill pentru începători (așa cum încă mă consider). Totul
decurge fără incidente, coborâm în viteză, ajungem la drumul asfaltat și nu
coborâm spre Predeal ci începem să urcam pe el. Ideea era să ajungem la Izvorul
rece si sa ne îndreptăm apoi spre cabana « Trei brazi ».
Pe drumul pana la Izvorul rece se urca lejer, apoi se coboară nebunește, cu
toată viteza. In toiul coborârii mi-am pierdut ceasul de la mână, l-am
recuperat, mai puțin telescopul care-l ținea de curea. Nu ne oprim la Izvorul
rece, ci ne îndreptăm spre 3 Brazi.
Coborârea pe pârtia de schi de aici este accesibila
celor cu frâne f. bune (eventual V Brake) și cu ceva mai multă experiență. Am
încercat și eu sa cobor pe pârtie, dar nu prea mergea și am renunțat repede. Am
coborât porțiunile mai line pe bicicletă, cele prea abrupte pe lângă. Dragoș a
picat puțin, dar din fericire nu este nimic grav și continuăm coborârea. Bineînțeles,
Cristian a coborât tot numai pe bicicletă.
Am traversat râul Crăcănel, apoi am început urcușul.
Este un urcuș abrupt, dar nu foarte lung, Se poate urca puțin și pe bicicletă, după prima pantă, apoi
urmează altă pantă, după care se iese in poieni (aproape) drepte, pe unde se
poate merge pe bicicleta fără probleme (sunt chiar și mici porțiuni de coborâre).
Totul decurge normal, așa că ajungem curând, după încă un scurt urcuș mai
abrupt, în poiana de la cabana Trei brazi. Pentru spectatori, dar și pentru
noi, eu și Cristian ne urcam pe biciclete și urcam panta pe care când eram mic
coboram cu sania (și Cristi la fel, am înțeles).
La cabana am ajuns pe la ora 18.45, așa
că nu avem prea mult timp de gândire, daca vrem sa ne întoarcem cu personalul
de 19.30. Ne hotărâm sa mai stăm, așa că mergem la adevarata cabana (nu la
hotel). Stam afară, eu iau o bere Aurora (de obicei nu beau, dar am văzut ca
aveau și Aurora Bruna, si Dragos mi-a spus ca-i buna. Cum este nu știu că tot
blondă mi-a dat până la urmă). Băieții au baut suc, apoi am coborât in Predeal.
La urcusul initial de la trei brayi, pe sosea, chiar m-am jucat puțin de-a
evadarea din pluton, am vrut sa mai trag un pic de mine. A fost bine, ca am
simțit plăcerea de a urca (am urcat cat am putut de repede). La coborâre am
depăsit o mașina străină intr-o curbă, pe interior, de cred că a rămas nenea acela
cam blocat. Am ajuns in Predeal în 5 minute (pt. 3 Km).
De aici am luat trenul spre Bucuresti (Dragos
a cobora in Ploiesti). Am urcat bicicletele la bagaje și i-am dat doamnei ăleia
100.000 (asta este, nu accepta mai puțin)
A fost o tura faina, in care am admirat
natura imbracta in culorile splendide ale toamnei, si am mai căpătat și ceva
experiență într-ale MTB-ului.