Piatra Craiului, iulie 1997

	Sign In Sign-Up

Piatra Craiului, 28 iunie - 6 iulie 1997

Ziua 1: Ploieşti - Braşov - Zărneşti - Plaiul Foii

Participa Elena, Andreea, Irina, Diana (sora Elenei), Mihai, Marian, Ştefan si subsemnatul

Ajungem din Zarnesti in Plaiul Foii cu un camion şi scăpăm astfel de efortul parcurgerii pe jos a celor 14 Km care separă Zărneşti de cabana "Plaiul Foii".

Camionul ne lasă puţin mai jos de cabană, coborâm din camion si primul lucru ce trebuie făcut este de găsit o fată drăguţă şi cu unghii lungi care sa extragă din mâna mea o aşchie pe care o colectasem în camion. Se oferă Irina şi operaţia decurge cu succes.

Următorul lucru ce trebuie făcut este să găsim locul de campare. După îndelungi cercetări ne hotărâm să instalam corturile în mica insulă dintre ape, la confluenţa Văii Vlăduşca cu V. Bârsei.

Corturi si locatari (de la deal spre vale) Cortul nr. 1 - al lui Mihai - Elena, Diana, Mihai

Cortul nr. 2 - al meu- Andreea, Mara(alias Marian), eu

Cortul nr. 3 - al lui Ştefan - Ştefan, Irina

Prima ieşire, de acomodare. Urc cu Marian, Elena şi Andreea pe V. Vlăduşca până la baza peretelui de stâncă, trecând o săritoare + cădere de apă deosebit de frumoasă, şi care nu solicită o tehnică deosebită. Ocolim cu grijă cornişa unui gheţar care persista aici până in iulie.

A doua zi este una dintre cele mai grele. Parcurgem Creasta Sudică, cu revenirea peste Tămaşul Mare. Rămân la corturi Ştefan şi Irina, dar merg cu noi un fost salvamontist cu fetiţa acestuia de 12 ani, care merge f. bine. Urcam pe la Şpirla, La Lanţuri, ajungem bine în şaua din Creastă, mergem la Vf. La Om, stăm puţin aici, apoi ne întoarcem şi continuăm pe Creasta Sudică, care pt. Mine este o noutate. Vedem de sus Padina Închisă, coborâm pe la Ceardacul Stanciului, intru în grotă cât pot de mult(cam 30 de m.) . Cu fiecare 10 m. pe care-i parcurg, temperatura scade cred cu un grad sau chiar mai mult, astfel incit dacă afară era f. cald, în grota era chiar mai mult decât răcoare, era chiar rece.

Coborâm pe marele grohotiş, după ce-l traversăm, fără incidente. Suntem in criză de timp şi hotărâm ca eu sa merg in faţă pt. a impune ritmul. Dar nu se ţin după mine decât Elena şi fata salvamontistului (i-am uitat numele), ca atare renunţam la idee. Pe Tămaşu Mare se merge mai bine si Andreea , Diana si Marian sunt cu 1-2 min. înainte. La singura răscruce Marian e convins că drumul spre Plaiul Foii e în stânga si fără a-şi pune prea multe întrebări continuă drumul. Salvamontistul ne arată in pate cealaltă a răscrucii semnul indicator, care arăta pe unde s-a dus Marian Iezer 10-12 h. Îl strigăm , dar degeaba, si Mihai pleacă după ei dar nu îi ajunge din urmă şi se întoarce după 20 min. dezamăgit.

Coborâm în 45 min. in Plaiul Foii si după înca 10 min. suntem la cort, aşteptându-i pe dispăruţi. Elena e îngrijorată pt. Diana, căci începe să se lase întunericul, dar atmosfera se destinde după 1.5 h de aşteptare, când vin Andreea, Diana, pe care Marian le alergase cât putuseră pt. a mai prinde cît de cît lumină.

A treia zi urcăm (eu, Elena şi Mihai) la Refugiul Ciorânga (ref. Speranţei) aflat pe locul fostei Cabane Ascunse, după ce am găsit drumul cu destul noroc. Odată găsită intrarea în traseu, puţin mai jos de Cab. Plaiul Foii, poteca nemarcată (doar câteva momâi rare) este relativ bine conturată şi oricum nu se pierde până la izvorul Orlovschi. Acest izvor oarecum amenajat (un jgheab) cu debit f. mic când l-am văzut noi este de altfel singura sursă de apă de pe traseu şi singura sursă de apă pt. refugiu. Este relativ uşor de găsit izvorul în dreapta potecii.

De la izvor se urcă 3-5 min. pe un mic grohotiş până la baza unuia din cele doua hornuri care se vad de jos. Noi am urcat pe hornul din stânga (privind de jos). Pe horn se urcă in cca. 20 min., dar acest urcuş este obositor căci pietricelele mici amestecate cu nisip de pe horn dau o instabilitate totală.

De la capătul de sus al hornului traseul nu mai prezintă dificultăţi , dar panta este uneori abruptă. Este bine să se sporească atenţia, căci e necesară urcarea pe un cablu, in stânga, deşi acesta e greu de văzut şi există tendinţa de continuare a traseului pe poteca ce mai merge puţin înainte.

La refugiu am ajuns relativ uşor, dar mormanul de gunoi de lângă refugiu ne strică bucuria succesului nostru. După un popas binemeritat în care mâncăm pate de ficat cu biscuiţi şi în care simt pt. prima dată cu adevărat efectul formidabil al unei felii de lămâie după efort Mergem puţin pe Brâul Ciorânga mare, eu alunec pe un gheţar pe care l-am traversat , dar mă opresc repede, apoi ne întoarcem coborâm pe acelaşi drum , luând cu noi, mai mult simbolic câteva sticle goale de plastic din mormanul de la refugiu.

ziua 4. Ploua si asta înseamnă pentru noi un motiv de odihnă. Mergem în plimbare până la Plaiul Foii. Andreea pleacă acasă, la fel şi Marian şi Diana.

Ziua 5. Pare-mi-se că am urcat pe padina lui Calineţ, continuarea pe Brâul de Mijloc (2b in carte, dar mai uşor in realitate). Singurul lucru dificil a fost o săritoare care necesită puţină tehnică, ceea ce nouă ne cm lipsea. Am urcat in creastă aproape de vf. La om, mergem pâna pe vf. , apoi coborârea pe La lanţuri este relativ uşoară. Pe brâul de mijloc am văzut capre negre, pe care le-am admirat 1.5 h, iar aproape de ref. Şpirla o veveriţa care a fugit speriată.

Ziua 6. Am urcat în creasta tot pe una din padini (azi au plecat Ştefan si Irina, deci nu au mers cu noi ), am parcurs creasta pina la vf. Turnu si am coborât de acolo prin pădurea de jnepeni care acopereau in intregime poteca. Iesirea din jnepeniş ar fi trebuit să ne bucure, dar am dat peste un grohotiş destul de ciudat, unde Elena a picat pe muchia unei pietre speriindu-ne, căci in primul moment am crezut ca a suferit o fractura de tibie. Din fericire nu a fost aşa şi a putut coborî destul de bine până jos.

Ajunsi la ref. Diana am făcut un f. scurt popas căci era târziu şi tăbliţa indicatoare arăta 2 1/4 h până la cab. Plaiul Foii. Noi am coborât putin mai repede si am făcut doar 15 min. până la 10 min. de cabana, unde ne-am oprit sa admiram păşunea si crestele munţilor. La cabană am mâncat, si ne-a prins întunericul , iar cei 3 Km. Până la cort, pe drumul forestier arhicunoscut au fost o adevarată aventură caci ne temeam de urşi, dar şi de câinii de la stina de linga noi. Tocmai am scăpat cu multe emoţii de câini când am văzut o umbră suspectă la 20 m de noi. Ne-am oprit cam 5-10 min. dar nu aveam ce face şi am înaintat încet, mai ales că după mărime eu bănuiam că e un viţel. DE fapt era un măgăruş de la stână, care nici nu s-a sinchisit de noi.

Ziua 7. Plecăm pe la ora 12 in Marea traversare: Plaiul foii - cabana Curmătura

După ce strângem cele două corturi plecăm pe drumul forestier spre cabana Plaiul Foii. Nu ne oprim la cabană, iar de aici până la Izv. Lui Orlovschi se merge relativ bine, în ciuda rucsacilor grei.

La izvor luăm apă pentru două zile. Eu am luat trei litri de apă, care-mi vor fi suficienţi ( gândeam eu) până la Curmătura.

Urcăm spre hornul din stânga, pe unde urcasem şi data trecută, dar eu consider că se poate urca mai bine pe faţa cu iarbă din stânga (cum urcam). Primii metri sunt intr-adevăr mai uşori, dar apoi panta devine f. înclinată şi sunt nevoit să înaintez foarte încet, ţinându-mă de smocurile de iarbă pe care şi urcam. Găsirea primei rădăcini a unui jneapăn reprezintă o adevărată binecuvântare şi ca atare decid să mă odihnesc puţin. Încercând să dau rucsacul jos din spate pică din rucsac sticla cea mare de 2,5 L cu apă tocmai luată de la Orlovschi. O urmăresc cu privirea primii 40 m şi apoi aud zgomotul făcut de ea în cădere (cred că s-a oprit 200 m mai jos). În acelaşi moment a picat şi cortul de pe cadrul rucsacului, dar s-a agăţat 2m mai jos, în rădăcină. Urc puţin panta fără rucsacul care mă trăgea în spate, pentru a găsi ieşirea la capătul de sus al hornului. Cu acest prilej îmi dau seama că fără rucsac se poate urca pe acolo, deşi destul de greu. Mă întorc la rucsac şi pe când mă pregăteam să duc puţin mai sus cortul, pentru a reveni apoi pentru rucsac, aud vocea lui Mihai şi întrebarea pe care nu o pot uita: 'mai trăieşti ?' Cu ajutorul lui mihai , care îmi ia rucsacul, eu luând cortul, ajung puţin mai jos de ieşirea de sus a hornului, coborâm în horn şi în 3 min. suntem lângă Elena, care aştepta îngrijorată.

Până la refugiul Ciorânga drumul decurge fără alte peripeţii. Imediat după ieşirea din Horn ne întâlnim cu Luciana Lăzărescu (numele aveam să-l aflu peste un an) şi Radu, prietenul ei. Cu multă amabilitate îmi dau apa lor, mai ales că ei coborau şi aveau apă peste maxim o oră la Orlovschi. La refugiu avem o surpriză neplăcută: refugiul era plin cu puşti de liceu din Braşov care veniseră să sărbătorească terminarea bacalaureatului unora dintre ei, deşi nu ştiau încă rezultatul. Cu multă greutate am reuşit să întindem cortul lui Mihai (mai mic) lângă un alt cort, pe chiar locul fostei Cabane ascunse, 10 m mai jos de refugiu. Trebuie precizat că locul este atât de mic încât cu greu încap două corturi de două persoane.

Apusul de soare la Ciorânga este unul din cele mai frumoase şi merită vazut oricând. Din păcate nu am nici o fotografie din Crai '97.

Pe la 10 noaptea auzim un grup care coboară din creastă; ca şi cum nu ar fi fost destul de târziu s-au oprit la refugiu încă 15 min. Chestia amuzantă este că au întrebat unde se află şi li s-a răspuns ferm din cortul alăturat că la Ref Ciorânga, dar cel care a răspuns a crezut că îi răspunde lui Mihai , care, în imaginaţia vecinului de cort 'vorbea în somn'. Noaptea nu prea am putut dormi căci, deşi a fost mult mai cald decât credeam (în cortul lui Mihai se face cald, nu ca în al meu, cred că diferenţa este de cel puţin 5 ' C), alunecam spre picioare, căci cortul era puţin în pantă, şi de fiecare dată trebuia să mă trag cu câţiva cm. mai sus.

A doua zi (a 8-a(?))dimineaţa am plecat împreună cu doi bucureşteni, care dormiseră în refugiu, spre Curmătura .

Drumul pe Brâul Ciorânga Mare nu este foarte greu, dar lipsa marcajului solicită o concentrare mai intensă şi oarece simţ al orientării. Un mic incident (Mihai şi-a julit chelia în colţul unei stânci) nu ne poate tulbura buna dispoziţie. Am trecut de Vâlcelul cu Fereastră fără să ne dăm seama şi am ajuns în jurul orei 13.30 - 14 în Creastă, exact lângă refugiul din vf. Ascuţit.

De aici coborârea în Curmătura se face fără dificultăţi, dar necesită atenţie în prima parte, până la trecerea de grohotiş.

La cabană eu sunt aproape şocat de mulţimea de lume de acolo, de sutele de corturi, de gălăgie, etc. Întindem corturile foarte aproape de Cabană, noi (eu şi Mihai) mergem după lemne, în timp ce Elena încearcă să facă mămăligă în cratiţă, din mălaiul rămas după ce lăsasem la ref. Ciorânga 1kg. Mălai pt. cei care ar fi rămas fără mâncare.

În aceeaşi seară luăm cunoştinţă cu Tibi Păun (Cioară), care ne povesteşte cum a ajuns singur în Piatra Craiului, ne dă supă şi alte chestii de mâncare, (probabil arătam jalnic).

Ziua a 9-a ( sau a opta, nu mai ştiu), oricum ultima.

Deşi mi-aş fi dorit să ajung pe Pietricica, nu găsesc pe nimeni doritor să mai urce două ore, după o săptămână de treking. Ca atare, deşi găsesc înţelegere, căci mi s-a spus că voi fi aşteptat dacă plec devreme, renunţ la ideea mea , strângem corturile şi plecăm spre Zărneşti , coborând la Fântâna lui Botorog, cu Tibi. Puţin mai jos Facem o Baie în apa jegoasă din râu, dar asta ne înviorează. Elena se site rău şi drumul prin Zărneşti până la gară pare că nu se mai termină.

De remarcat că vremea a fost frumoasă tot timpul(exceptând ziua când a plouat puţin). Dar cu 15 minute înainte de urcarea în tren s-a pornit o ploaie torenţială. În Braşov am schimbat trenul, eu şi Elena am mers la Ploieşti, iar Mihai şi Tibi în Bucureşti. În Ploieşti ploua torenţial, dar tatăl Elenei ne-a luat cu maşina de la gară, pe mine lăsându-mă în faţa blocului.

Autorul acestor pagini, Radu Cernea, poate fi contactat pe adresa de e-mail : r_cernea@yahoo.com.
Puteti vizita aceste pagini la una din adresele
http://munte.20m.com
sau http://raducernea.20m.com
Orice copiere a acestei pagini este permisã doar în condittiile obtinerii prealabile a acordului autorului, ca si a pãstrãrii integritãtii continutului, inclusiv a acestui post scriptum.