Dificultatea traseului: puncte de catarare, V. Costilei are gradul
1B. În rest, traseul usor, pe poteca lata , fara dificultati
Participa: Bogdan si subsemnatul Durata: 7 ore (inclusiv pauzele lungi ) Puncte atinse : refugiul Costila, valea costilei , pana aproape
de confluenta vailor din costila
Am plecat din Bucuresti la 7.20
Am mers normal, nu foarte repede, fara peripetii, asa ca am ajuns la 9.35
in Busteni;
pe drum am constatat ca pe masura ce ne apropiam de munte ne apropiam si
de niste nori urâti. :(
Am parcat in fata restaurantului Caraiman, in centrul Busteniului, asa ca
la ora zece plecam de la masina.
Mergem pe "Munticel", urmand sa ajungem la refugiul Costila . Ghinion, dupa
nici o jumatate de ora de mers incepe ploaia.
La inceput a picrurat incet, apoi ploua din ce in ce mai tare. Ne gandim
sa ne intoarcem, dar preferam sa mergem pe ploaie, fie si numai pana la refugiul
Costila, decat sa stam la o bere in Busteni. Asa ca ne continuam drumul,
ajungând la 12.00 la refugiu. Aici nu este nimeni. stam putin , mancam,
ne jucam de-a escalada pe niste stanci de langa refugiu. Refugiul arata relativ
curat, este ok, daca facem abstractie de aerul inchis.
Dupa o pauza de vreo 40 de minute plecam pe Valea Costilei, cu gandul de
a vedea si eu primele saritori de pe vale. Nu vom urca pana sus pentru ca
vremea nu tine cu noi. tocmai plouase si alti nori amenintatori se plimba
prin vale.
Incepem urcusul pe o limba de zapada, care ramane aici langa refugiu aproape
tot timpul anului.
Apoi eu ocolesc putin prin dreapta zapada, Bogdan merge chiar pe zapada si
are surpriza sa constate, cand ajunge pe stanca, podul peste care trecuse.
Zapada destul de subtire, cu 1,5 - 2 metri pana la stanca de dedesupt. Aici
intalnim o prima saritoare, foare mica si foarte usoara. Eu tocmai revenisem
in firul vaii pe un brau ingust, dar nu foarte periculos, pentru ca ma puteam
tine cu mainile de stanca. Trecem de mini-saritoare, apoi dam de o alta limba
de zapada si o saritoare mai mare.
Saritoarea cu jghiab in stanga (directia de urcare) pe care Bogdan o stie
pentru ca a mai parcurs-o se poate trece usor prin dreapta, pe niste trepte
cu distanta de 1.5 -2 metri intre ele. Intrarea in jghiab este mai riscanta
putin dar ofera satisfactii mai mari, tocmai prin dificulatea crescuta. Apoi
se continua cu o alta saritoate pe care am facut-o tot pe un jghiab-fisura.
Pe jghiaburile astea Bogdan a urcat fara probleme, eu m-am stressat putin,
pentru ca nu gaseam posibilitati de a inainta. Un ramonaj ma ajuta sa inaintez
cativa metri pana la un bolovan pe care dublez cu mainile, trag zdravan de
el sa vad daca se misca, apoi ma trag de el reusesc si ies. Ramonajul
a fost putin ingreunat de faptul ca peretele din stanga era ud, dar se poate
trece si fara ramonaj. Si in sfarsit am ajuns in ceea ce noi am numit in
gluma ABC (advanced base camp) am lasat rucsacii aici, am trecut de o saritoare
mai ciudata. Se urca usor pana la un bolovan, care creeaza o mica surplomba.
De aici exista varianta ocolirii prin stanga sau prin dreapta. De jos pare
usor si chiar este. Am urcat lejer prin stanga , fara emotii. Apoi
am traversat spre peretele din dreapta unde era Bogdan. (el ocolise prin
stanga toata saritoarea asta). Apoi revenirea pe firul vaii este putin riscanta,
pe un brau expus, de unde o picare inseamna o cazatura peste toata saritoarea.
Din fericire, se poate asigura cu o coarda sau cordelina. Noi am preferat
sa urcam putin prin stanga vaii pe niste fetze inierbate, destul de expuse.
La un moment dat ma tin exclusiv de smocuri de iarba, sper din tot sufletul
sa nu se rupa.
Dupa care am admirat putin creasta cu jnepeni, am privit cu invidie
la soarele din Busteni si la norii de deasupra noastr si ne-am intors; era
14.30 si mai aveam de urcat destul de mult, vremea nu se imbunatateste. La
intoarcere am descatarat toate saritorile pe car le urcasem. Am intins si
coarda pe ele, dar nu era nevoie. jghiabbul de jos, pe asta l-am ocolit pentru
ca era un risc inutil. Am coborat pe treptele mari formate de bolovani printr-un
horn in care ramonajul da siguranta coborarii. Când am ajuns la limba
de zapada de jos Bogdan, care era cu trei metri in fatza mea s-a oprit: "Uite
un urs". In primul moment nu-mi venea sa cred , apoi m-am apropat dar intre
timp puiul de urs (ca pui era) disparuse. Am coborat putin, pentu a incerca
sa-l vedem din alt unghi. l-am vazut cu 50 de metri mai jos de noi, un pui
de urs foarte foarte negru si cam slab (asa mi s-a parut mie). Sunt super-entuziasmat.
Bogdan e putin stressat ca unde e un bebe-urs e de obicei si o mama-urs.
Striga putin ca sa indeparteze potentialul pericol. Din pacate n-a reusit
sa-l filmeze pentru ca a disparut in cateva secunde. Eu am incercat o fotografie
dar distanta e prea mare pentru a spera ceva.
Apoi am mai stat vreo 5 minute la refugiu ca sa pleca ursul cu mama lui,
dupa care am coborat spre munticel. Pe drum am mai facu o mica pauza ca sa
bem apa de la izvor, de unde probabil bause si ursul inaintea noastra. Dupa
care am coborat pe poteca mai putin umblata care coboara direct in poteca
ce merge spre valea alba, foarte aproape de munticel. Pe munticel, coborand,
o alta repriza de ploaie ne face sa nu ne para rau ca ne-am intors.
In Busteni ne-am adapostit putin la un loto, aproape de gara, pentru ca o
repriza de ploaie torentiala ne-ar fi facut "ciuciulete".
Ne-am oprit in sinaia, pentru a vorbi cu un amic, apoi am venit spre Bucuresti.
inainte si dupa Ploiesti, doua reprize de ploie torentiala. Stegatoarele
nu fac fata nici la viteza cea mai mare. Pana la urma am ajuns sanatosi,
intregi in Bucuresti, unde ne astepta o caldura torida.
