Valea Seacă dintre Clăi 09.07.2000

După o pauză destul de indelungată, a urmat plimbarea prin Buchoiu, iar acum urma să mă intalnesc cu Andrei, colegul meu de birou, pentru a merge pe una din văile de abrupt din Bucegi.

Cum fusese stabilit, ne-am intalnit in Gara din Busteni, la 7.40.

Hotăram să mergem pe V. Seacă a Jepilor(Seaca dintre clai), traseu usor, pe care eu mai fusesem in urmă cu doi ani, pentru ca apoi să urcam pe Claia Mare.

Plecam pe V. Urlatorilor, traseul marcat cu triunghi albastru, urcăm destul de bine, shi in scurt timp suntem la cantonul "La Grătar" de care aminteste Em. Cristea in cartea sa "Bucegii – turism si alpinism."

Depăsim cantonul, trecem de prima vale, stiind că următoare este Valea seacă dintre clai. Intrucat dupa 10 min. de la canton, nu intalnim altă vale, hotărim să ne oprim pentru a mai citi odată descrierea lui Cristea. Sunt putin mirat, aici scrie clar: prima vale de la cantonul “la Gratar“ este Valea seaca dintre clai. Adevarul este ca nu am stiut că numele cantonului respectiv este acesta, desi trecusem pe langă el de zeci de ori. Credeam ca punctul “la Gratar“ este ceva mai sus. Ne intoarcem, incepem sa urcam si in scurt timp (10 min.) intalnim prima saritoare, despre care eu stiam ca este si cea mai grea. In urmă cu doi ani mi-a parut destul de dificilă, dar acum am "făcut-o" fără probleme, atat eu cat si Andrei.

In continuare drumul urca pe pietre, iar din cand in cand cate un obstacol minor ne incantă cu prizele sale. Următoarele săritori nu prezintă probleme majore, iar după 35 min. de mers ajungem la o săritoare care ne pune la incercare putin. Aceasta se poate face prin hornul din stanga, pe care noi nu am avut probleme foarte mari, dar a trebuit sa dam jos rucsacii, pentru a face ramonaj in horn cu spatele si picioarele. Hornul este suficient de ingust si permite ramonajul, care este necesar din cauza lipsei prizelor pe prima portiune.

Dupa 45 de minute de la intrarea pe vale firul vaii se largeste, incepe să se vadă peretele cu Zimbri, dar in continuare mai sunt citeva săritori interesante. Cea mai grea dintre ele este spre partea de sus a vaii, cea cu fereastra ….se intră intr-o grotă de 4 –5 m diametru, iar deasupra se remarcă hornul (fereastra ) prin care trebuie să iesi deasupra grotei. In urma cu 2 ani aici era un bustean pe care te puteai urca pană la iesirea de sus, dar acum a disparut si trebuie sa ne punem la incercare abilitatea pentru a putea iesi deasupra grotei. Am incercat in partea din dreapta, unde este grota prezinta o surplomba care pare fezabilă, dar am ajuns aproape de iesirea din grotă, intr-o pozitie care nu-mi permitea să mă mai misc, dupa ce Andrei facuse acelasi lucru cu un minut in urmă. Probabil cu mai multa forta fizică, se putea incerca o tragere in miini, asta si dacă aveai norocul sa găsesti prize pentru maini.

 

Eu nu am gasit prize si a trebuit să cobor si sa ne gandim la alta solutie. In stanga parea imposibil de ajuns la bolovanii de deasupra, de unde nu mai erau probleme deosebite, dar am reusit sa ajung cu ajutorul lui Andrei, care mi-a tinut piciorul; la un moment dat ambii bocanci ai mei erau in mainie lui. De la bolovani, printre care sunt si citeva crengi groase (bucati de bustean) se iese usor pe buza grotei. Andrei mi-a aruncat cordelina de jos, am legat aparatul de fotografiat si l-am lasat jos lui să-mi facă poza, eu am incercat o fotografie de sus in jos, care nu cred ca iese, caci in grota nu bate soarele. Am tras sus si rucsacii, iar după aceea am desfăcut cordelina cat mai mult, am urcat chiar deasupra grotei si am cautat un bolovan de care să leg cordelina. Din fericire la 3 m de iesirea din grota se află 2 pitoane ruginite, care sunt foarte utile pentru a lega o cordelină. Am folosit unul din ele, Andrei s-a legat cu cordelina, eu i-am recomandat să incerce să urce pe cordelina si cu picioarele pe perete, dar a mai facut o ultima incercare “la liber” care i-a reusit foarte frumos. A fost un ramonaj cu picioarele si umerii intre bolovanii din stanga si surplomba din dreapta, care i-a permis sa ajungă la nivelul bolovanilor, dupa care a putut urca deasupra grotei. Următoarea săritoare se poate escalada tot prin interiorul unei mici grote, foarte usor, nu cum spune Em. Cristea: “mai dificil decat prima” sau pe exterior, ceva mai greu, dar eu am reusit totusi să o fac (pe exterior).

O săritoare cu mult noroi pe ea este destul de supărătoare ceva mai sus, dar de aici nu mai sunt probleme, se ajunge aproape de saua dintre clăi si se vede din ce in ce mai frumos creasta cu Zimbri si peretele acesteia.

Odată ajunsi la iarbă, traseul se ramifică, dar noi am urcat pe firul din fată (nu stanga, care duce f. probabil spre Claia mare si unde este si o sageata rosie). Incă 5 min. si suntem in saua dintre clăi. Este 11.00 si am facut 2,5 ore pană aici.

Admirăm peisajul, facem poze ,eu caut intrarea in braul lui Raducu si o gasesc imediat, după care plecăm spre Claia mare.

Drumul prin jnepeni este, ca si in urmă cu doi ani, destul de enervant, dar după putin timp ajungem in punctul cel mai de sus, despre care data trecută crezusem ca este Vf. Claia mare. De fapt, vf. este extremitatea estica, si unde se ajuge coborand putin de pe vf. cel mai inalt pe poteca care se desluseste conturată in stanga (cum urci).

Deci, coborand de pe vf. facem dreapta, trecem pe sub vf. si ajugem la o zona mai periculoasa , o stancă de pe care se coboară cu multa atentie pe o creastă destul de ingustă. Noroc ca nu e nevoie sa coboram decat vreo 3-4 m. si ca sunt cateva prize bune si vizibile (in special pentru picioare.). Lasam rucsacii aici, caci urmeaza traversarea crestei unde am avut amandoi ceva emotii, caci acea portiune de 5-6 m, crenelata, nu are in medie mai mult de 20 cm . latime, iar sub noi se casca prapastii de sute de m. In stanga spre V. Seaca a Jepilor iar in dreapta spre V. Comorilor este un hău ametitor. Din fericire nu am avut nici o problemă, iar urcusul final , cu ajutorul lanturilor a fost relativ usor. Eu am preferat să mă tin de jnepeni, la 2 m in stanga cablului metalic, caci zona imi oferea puncte de sprijn mai bune pentru picioare.Se trece dupa aceea pe fata cealalta pe un brâu foarte expus, sub care se cască peretele Clăii, dar care cu putină atentie se face fără probleme. Ajungem asadar pe vf. marcat cu o constructie metalică si care privită mai de departe are forma unei cruci, si care constructie nu stiu la ce foloseste.

De aici se vede f. fumos V. Prahovei, de la Campina, Comarnic pana la Busteni, din care se vede perfect fiecare casă si mai departe spre Azuga. Spre Baiului este ceată, dar asta nu ne deranjează, noi avem vreme bună si nu ne pasă. Stăm, facem poze (Andrei), admiram peisajul, incercăm să deslusim crestele si văile din jur, privim crucea de pe Caraiman din alt unghi decat de obicei. Dupa un timp ne hotarim sa plecam, trecem iar de creasta ingustă si crenelată. Ajungem la rucsaci si chiar atunci suna telefonul, pe care-l lasasem in rucsac. Este sotia lui Andrei, care era putin ingrijorata, dar ce-a fost mai greu (oarecum greu) a trecut. De remarcat ca pe tot parcursul traseului am avut semnal GSM maxim in reteaua Dialog.

In saua dintre clăi intalnim oameni, mai stăm de vorbă cu ei putin, si ei ne spun că dinspre V.Urlatorilor Briul lui Raducu este foarte clar si nu sunt probleme. Doar ca la un moment dat se pierde poteca, dar aceasta este vizibila mai jos si nu este nici un fel de problema.

Asadar, la 13.00 plecam pe Brina lui Raducu spre V.Urlatoarilor (Schiel). Poteca se gaseste usor din Saua dintre Clai. Fiind situata putin mai sus de locul unde se iese in sa, in dreapta cum urci. Briul este destul de bine conturat, asa ca nu sunt probleme. Traversam fara prea mari probleme cele trei fire ale V.Comorilor : V. Comorile Claii, V. Comorile de Mijloc si V. Comorile Brinei. Doar prima treversare ne-a dat ceva emotii, fiind rupta poteca si noroi cu pietris, intr-un loc destul de abrupt. Din fericire nu au fost probleme prea mari , asa ca iata-ne admirand peretele sudic al Claii, cu verticalele sale de cateva sute de metri. Admiram bogatia de flori de pe briu, din care recunosc doar bulbucii de munte (bujori de munte ?) si saxifraga, cu multe varietati.

Peste putin timp trecem de V.Urlatoarea Mica, unde zarim o bucla in peretele de deasupra Brinei Mari a Jepilor. Luceste in soare invitand parca la catarare. Se vede foarte frumos Claia Mare si tot peretele Clăii Mari, in care sunt cateva tresee de alpinism destul de grele, dar, din păcate, neumblate.

La 14.15 suntem in Drumul urlatorilor, in locul unde se desparte padurea de golul alpin , loc marcat prin resturile instalatiei de funicular. Aici vedem garofite albe, deosebit de frumoase, la doar 15 m de poteca marcata.
Stam sa admiram peisajul, facem poze si apoi coboram spre Busteni, tocmai cand incepe sa ploua. Din fericire nu a fost o ploaie serioasa, doar o stropeala de cateva minute, care ne racoreste putin. Coboram pana la Cascada Urlatoarea, caci eu vreau sa ma racoresc si ma bag sub cascada, fara sa ma ud f. mult insa.
Din pacate acest loc a devenit din ce in ce mai mult comercializat, vine oricine, cu apucături nu tocmai ecologice, se cerseste (!) si se vand sucuri si cornuri cu ciocolată. Pacat !
 

 
La 16.20 suntem in Busteni, bem un suc, avand in fata Masivul Caraiman, apoi Andrei cumpara cartea lui W. Cargel , editia nouă, si dupa un poapas de un minut in gară (ca sa văd la ce oră am tren) mergem pană la vila de peste linii, unde a stat Andrei si unde mincăm putin.
La 18.10 plec spre gară, unde mă intalnesc cu Irina, sora mea , care fusese cu SIAM pe V. Galbenele si apoi pe Briul mare al Costilei pana sub Caraiman.

    Autorul acestor pagini, Radu Cernea,  poate  fi contactat pe adresa de e-mail : r_cernea@yahoo.com.
Puteti vizita aceste pagini la una din adresele
http://munte.20m.com
sau http://members.nbci.com/_XMCM/rommountain/Index.html
sau http://raducernea.20m.com
    Orice copiere a acestei pagini este permisã doar în condittiile obtinerii prealabile a acordului autorului, ca si a pãstrãrii integritãtii continutului, inclusiv a acestui post scriptum.